U******* A************ T********** C***** O****
PetentI****** I***
IntimatI***** I*** - C****** A***** G******* G*******
PârâtÎn baza art. 416 cod de procedură civilă, constată ca fiind perimată acţiunea formulată de reclamanta UAT Oituz, judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul Irimia Ioan, cu domiciliul în comuna Oituz, sat Ferăstrău, nr. 32, judeţul Bacău, reprezentat în cauză prin curator Goncescu Gabriela. Cu drept la recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Oneşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.01.2016.
Hotarare 16/2016 din 08.01.2016În baza art. 242 din codul de procedură civilă, suspendă judecata cererii formulate de petentul UAT Oituz, judeţul Bacău, în contradictoriu cu intimatul Irimia Ioan până când petentul va depune la dosarul cauzei dovada plăţii remuneraţiei curatorului special avocat Goncescu Gabriela în cuantum de 200 de lei. Cu recurs în condiţiile art. 414 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 05.06.2015Faţă de lipsa de procedură cu intimatul, pentru citarea acestuia prin publicitate şi emiterea unei adrese căte petentă a achita remuneraţia pentru curatorul special.
Incheiere de sedinta din 08.05.2015