C*** S*** R*********** D* A************ S****** R***** S*****
Contestator debitorM********* P******
IntimatV** A*** D*********** S**
IntimatU*** A*** S**
IntimatW**** R****** S**
IntimatAdmite în parte contestaţia, aşa cum a fost precizată, formulată de debitoarea CNCD S.A., prin administrator special Raducu Simona, împotriva tabelului preliminar al creanţelor la data de 15.12.2014 împotriva debitoarei CNCD S.A. întocmit de administratorul judiciar BIO CONSULT SPRL sub nr. 594/17.02.2015 şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 3242/19.02.2015, cu privire la creanţa creditoarei ALIEN CONCEPT S.R.L. Dispune rectificarea înscrierii în tabelul preliminar al creanţelor la data de 15.12.2014 împotriva debitoarei CNCD S.A. întocmit de administratorul judiciar BIO CONSULT SPRL sub nr. 594/17.02.2015 şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 3242/19.02.2015 a creanţei creditoarei ALIEN CONCEPT S.R.L. (poziţia 10 – creanţă chirografară) în sensul menţionării cuantumului de „116.038,37 lei reprezentând: 79.450,37 lei facturi primite şi neachitate şi 37.588 lei penalităţi calculate în conformitate cu art. 3.3 din contractul 212/11.03.2008 încheiat între cele două societăţi”, în loc de cuantumul de „121.915,78 lei”. Admite în parte contestaţia, aşa cum a fost precizată, formulată de debitoarea CNCD S.A., prin administrator special Raducu Simona, împotriva tabelului preliminar al creanţelor la data de 15.12.2014 împotriva debitoarei CNCD S.A. întocmit de administratorul judiciar BIO CONSULT SPRL sub nr. 594/17.02.2015 şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 3242/19.02.2015, cu privire la creanţa creditorului M********* P******. Dispune rectificarea înscrierii în tabelul preliminar al creanţelor la data de 15.12.2014 împotriva debitoarei CNCD S.A. întocmit de administratorul judiciar BIO CONSULT SPRL sub nr. 594/17.02.2015 şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 3242/19.02.2015 a creanţei creditorului M********* P****** (poziţia 2 – creanţă bugetară) în sensul menţionării cuantumului de „61.478 lei, reprezentând: 52.949 lei obligaţii datorate bugetului local (47.296 lei obligaţii principale + 5.673 lei majorări de întârziere), 8.529 lei debite şi penalităţi aferente contractului de asociere nr. 22416/15.04.2009 (5.836 lei debit + 2.693 lei penalităţi)”, în loc de cuantumul de „114.964 din care 47.296 nescadentă”. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 octombrie 2016.
Hotarare 887/2016 din 06.10.2016Amână pronunţarea la data de 6 octombrie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 27 septembrie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2016Amână pronunţarea la data de 27 septembrie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19 septembrie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2016Având în vedere data depunerii lucrării la dosar, sub termenul procedural, dispune comunicarea raportului de expertiză părţilor, cu menţiunea ca, eventualele obiecţiuni să fie formulate în scris şi depuse până la următorul termen. Amână cauza şi acordă termen la data de 19.09.2016, completul C2, ora 08.30, pentru comunicarea raportului de expertiză. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.06.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 27.06.2016Desemnează expert tehnic judiciar, în specialitatea contabilitate, prin tragere la sorţi, poziţia 5, pe Ionescu Felicia Maria. Va emite o adresă către expert, pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză. Va emite o adresă către Biroul local pentru expertize tehnice judiciare şi contabile, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului şi cu solicitarea transferului onorariului deja achitat. Amână cauza şi acordă termen la data de 27.06.2016, completul C2, ora 08.30, pentru administrarea probatoriului. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.05.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016Încuviinţează pentru contestatorul debitor proba cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate. Stabileşte drept obiectiv al expertizei: verificarea creanţelor celor două creditoare M********* P****** şi Alien Concept SRL, respectiv cuantumul acestora, raportat la penalităţile contestate de debitor, având în vedere că debitorul nu contestă creanţa iniţială, ci numai penalităţile, expertul urmând a se raporta la înscrisurile de la dosar, la cererile de creanţe şi la înscrisurile însoţitoare. Desemnează expert tehnic judiciar, în specialitatea contabilitate, prin tragere la sorţi, poziţia 7, pe Georgescu Eugen. Stabileşte un onorariu de expertiză provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina contestatorului debitor, căruia i se va pune în vedere prin adresă, să facă dovada plăţii acestuia. Va emite o adresă către expert, după depunerea dovezii privind achitarea onorariului, pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză. Va emite o adresă către Biroul local pentru expertize tehnice judiciare şi contabile, după depunerea dovezii privind achitarea onorariului, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului. Amână cauza şi acordă termen la data de 16.05.2016, completul C2, ora 08.30, pentru administrarea probatoriului. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 21.03.2016Având în vedere solicitarea creditorului Alien Concept SRL, pune în vedere contestatorului şi administratorului judiciar să facă dovada comunicării contestaţiei către Alien Concept SRL. Prorogă discutarea probei cu expertiză. Amână cauza şi acordă termen la data de 21.03.2016, completul C2, ora 08.30. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.03.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.03.2016Dispune comunicarea precizării contestaţiei către intimaţi. Amână cauza şi acordă termen la data de 07.03.2016, completul C2, ora 08.30, a se lua cunoştinţă de precizarea contestaţiei. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.01.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.01.2016Prorogă discutarea probei cu expertiză. Amână cauza şi acordă termen la data de 11.01.2016, completul C2, ora 08.30, având în vedere cererea formulată de către avocatul contestatorului şi poziţia administratorului judiciar. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.12.2015, la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Pune în vedere contestatorului să depună dovada comunicării contestaţiilor către intimaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 85/2014, sub sancţiunea anulării acestora. Pune în vedere contestatorului să motiveze în fapt contestaţiile rămase în discuţie. Prorogă discutarea probei cu expertiză contabilă, după depunerea înscrisurilor menţionate în sarcina contestatorului. Amână cauza şi acordă termen la data de 14.12.2015, completul C2, ora 08.30, pentru depunerea de către contestator a dovezii comunicării contestaţiilor către intimaţi şi a motivării în fapt privind contestaţiile. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.11.2015Încuviinţează proba cu înscrisuri. Prorogă discutarea probei cu expertiză contabilă, după administrarea probei cu înscrisuri. Amână cauza şi acordă termen la data de 16.11.2015, completul C2, ora 08.30, pentru administrarea probatoriului. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.10.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 19.10.2015Având în vedere că apărătorul contestatorului a formulat cerere de imposibilitate obiectivă de prezenţă în instanţă, în perioada 01-08 septembrie 2015, pe care judecătorul sindic o consideră întemeiată, menţine obligaţiile trasate contestatorului prin încheierea de şedinţă din 15.06.2015, sub sancţiunea anulării contestaţiilor, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 3 din Legea nr. 85/2014. Amână cauza şi acordă termen la data de 19.10.2015, completul C2, ora 08.30, pentru ca administratorul judiciar şi contestatorul să îndeplinească măsurile judecătorului sindic. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.09.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.09.2015Pune în vedere contestatorului prin adresă, să motiveze contestaţile în fapt, să depună ca anexă înscrisurile prevăzute de art. 150 Noul Cod de procedură civilă, în numărul de exemplare prevăzut de lege şi dovada comunicării contestaţiilor către intimaţi în condiţiile art. 111 din Legea nr. 85/2014, sub sancţiunea anulării acestora. Pune în vedere administratorului judiciar să depună tabelul preliminar al creanţelor, a cărui contestaţie s-a invocat, dovada publicării tabelului preliminar al creanţelor în BPI şi punct de vedere cu privire la cele două creanţe. Amână cauza şi acordă termen la data de 07.09.2015, completul C2, ora 08.30, pentru ca administratorul judiciar şi contestatorul să îndeplinească măsurile judecătorului sindic. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.06.2015Admite excepţia netimbrării contestaţiilor la creanţele creditorilor V** A*** D*********** S**, U*** A*** S**, W**** R****** S**, Salubritate 2000 SA, Badrom Service SRL, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, Autonet Import SRL, Gama Ment Serv SRL şi Serv Inspect Rsvti SRL. Cu cerere de reexaminare în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.05.2015.
Incheiere de sedinta din 04.05.2015Dispune revenirea cu citaţie către contestatorul debitor, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru, în sumă de 200 lei pentru fiecare dintre cele 11 contestaţii, sub sancţiunea anulării acestora ca netimbrate. Amână cauza şi acordă termen la data de 04.05.2015, completul C2, ora 08.30, pentru depunerea de către contestatorul debitor a dovezii privind timbrajul. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.04.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 06.04.2015