B***** I** A*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 din C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen, stabileşte pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului B I A, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei de 10 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Atelierul de muncă în folosul comunităţii Timişoara sau SC Horticultura SA Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. c C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa programul „ Drink&Drive” derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2015.
Hotarare 2197/2015 din 22.09.2015Stabileste termen pentru pronuntare si deliberare la 22.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2015În baza art. 346 alin.2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 13932/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul BIA, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BIA. Fixează primul termen de judecată la data de 09.09.2015, sala 22, pentru când se citează inculpatul la adresa din dosarul de urmărire penală. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.06.2015.
Incheiere camera preliminara din 03.06.2015