A*** M****
InculpatÎn temeiul art.335 alin.1 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul A*** M**** la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 10.08.2014). În temeiul art.60 Cod penal, dispune executarea pedepsei în regim privativ de libertate. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prev. de art.66 lit.a, b,d şi k Cod pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art.68 Cod pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal. În temeiul art.398 raportat la art.274 alin.1 cod proc.pen., obligă pe inculpatul A*** M****, la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art.272 alin.1 Cod proc.pen., dispune virarea onorariilor avocaţilor din oficiu, din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Tulcea, 200 lei pentru av.Toth blaga Marius ?i 260 lei pentru av.Olteanu Gheorghe. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.03.2016.
Hotarare 462/2016 din 23.03.2016Amană pronunţarea cauzei la data de 23.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2016Repune cauza pe rol pentru a se relua procedura de camera preliminara, comunicarea rechizitoriului si desemnarea unui apărător din oficiu, avand in vedere că inculpatul se afla in stare de detinere.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015Amană pronuntarea cauzei la data de 10.dec.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2015