P***** M***** A********
InculpatS* G****** R****** S** P*** R****** C*********** S*** G**************
Parte civilăÎn temeiul art. 278 C.proc.pen., îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 608/20.10.2016, pronunţată în prezentul dosar, în sensul că se menţionează în mod corect termenul de încercare stabilit în sarcina inculpatului P***** M***** A********, ca fiind de 4 ani şi nu de 3 ani, cum din eroare s-a consemnat. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr. 608/20.10.2016, pronunţată în prezentul dosar. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.11.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.11.2016În temeiul art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit g şi i cu aplic art 41 C.pen din 1969 cu aplic art 5 C. pen condamnă pe inculpatul Paawee Marcus Alexander la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată . În baza art. 71 alin. 1 Cp din 1969. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp din 1969. În temeiul art. 81 CP din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani închisoare, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 CP din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen din 1969., privind revocarea suspendării. În temeiul art. 71 alin. 5 CP din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. 1 rap. la art. 64 lit. a, teza a II-a şi b CP din 1969. În temeiul art. 274 alin. 1CPP obliga inculpatul la plata sumei de 1800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Genpact România SRL şi dispune obligarea către aceasta la suma de 6.802 euro-echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase. Onorariul apărătorului din oficiu urmează să-i fie avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2016.
Hotarare 608/2016 din 20.10.2016Amână pronunţarea la data de 20.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2016lipsă martori - citarea acestora cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016faţă de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016administrare probe.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016administrare probe.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016emitere adresa catre partea civila.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4855/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti privind pe inculpatul P***** M***** A********, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi a art. 5 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P***** M***** A********. Fixează termen de judecată la 18.02.2016, pentru când se citează inculpatul şi partea civilă. Se va emite adresă pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.01.2016.
Incheiere camera preliminara din 07.01.2016