S***** E* R****
InculpatÎn temeiul art. 396, alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul STOICA ROMEO, în prezent aflat în Arestul IPJ Maramureş, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducere fără permis, prevăzută de art. 335, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta din 26.10.2013), la pedeapsa de 1 an închisoare; - refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta din 26.10.2013), la pedeapsa de 1 an închisoare; - conducere fără permis, prevăzută de art. 335, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal (fapta din 22.01.2015), la pedeapsa de 1 an închisoare; - conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal (fapta din 22.01.2015), la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că fapta pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 1511/05.06.2014 a Judecătoriei Baia Mare, precum şi faptele pentru care i-au fost aplicate prin prezenta pedepsele de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta din 26.10.2013), şi 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta din 26.10.2013), sunt concurente. În temeiul art. 16, raportat la art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, raportat la art. 86, indice 5 Cod penal din 1969, dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1511/05.06.2014 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.06.2014, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. b şi c, alin. 2, indice 1, lit. a Cod penal din 1969. În temeiul art. 10 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, art. 38, alin. 1 Cod penal, art. 39, alin. 1, lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă 8 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din celelalte pedepse (două pedepse de câte 1 an închisoare), stabilind o pedeapsă parţial rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare. Constată că faptele pentru care i-au fost aplicate prin prezenta pedepsele de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal (fapta din 22.01.2016), şi 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal (fapta din 22.01.2015), sunt concurente. În temeiul art. 38, alin. 1 Cod penal, art. 39, alin. 1, lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă 4 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, stabilind o pedeapsă parţial rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 10 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, art. 43, alin. 1 şi 2 Cod penal, cumulează pedeapsa parţial rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare stabilită anterior cu pedeapsa parţial rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsă reţinerea de 24 h din data de 25.11.2012. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 520 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul camerei preliminare, dar şi în cursul judecăţii, către av. Anicăi Răzvan, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 martie 2016.
Hotarare 426/2016 din 16.03.2016pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 10.02.2016pentru lipsa inculpatului şi citarea cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 13.01.2016pentru lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 02.12.2015Constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii. Fixează termen în daza de 02.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 04.11.2015