M**** C******
InculpatD********* G***** C*****
InculpatF******* D********** P********* - P*** R*********** L**** P** C**** M****
Parte civilăÎn baza art. 208 alin 1 - 209 alin.1 lit.a,g,i C. pen. din 1969,cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen., raportat la art. 396 alin.10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul D********* G***** C***** la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 71 C. pen. din. 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a - II – a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata pedepsei. În baza art. 861 alin. 1 C. pen. din 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe o perioadă de 4 ani, ce constituie termen de încercare, potrivit art. 862 alin. 1 C. pen. din 1969. În baza art. 863 alin. 1 C. pen. din 1969, impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele stabilite de către această instituţie. - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că inculpatul D********* G***** C***** a fost reţinut în cauză de pe data de 06.09.2012, ora 22,00 ,până pe 07.09.2012,ora 16,00. În baza art.386 alin.1 C.proc.pen, schimbă încadrarea juridică a faptei pusă în sarcina inculpatului M**** C******, din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin 1 - 209 alin.1 lit.a,g,i C. pen. din 1969, în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin 1 - 209 alin.1 lit.a,g,i C. pen. din 1969, raportat la art.37 alin.1 lit.a C.pen din 1969. În baza art. 208 alin 1 - 209 alin.1 lit.a,g,i C. pen. din 1969, raportat la art.37 alin.1 lit.a C.pen din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen., raportat la art. 396 alin.10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul M**** C****** la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 71 C. pen. din. 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a - II – a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata pedepsei. În baza art.83 alin.1 C.pen din 1969, revocă suspendarea condiţionată din executarea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sen.pen.nr.468/04.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 17.05.2010, şi dispune executarea în întregime a pedepsei de 8 luni închisoare, alături de pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin sen.pen. nr.90/05.02.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin dec.pen.nr.685/10.04.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, şi cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, prin sen.pen.nr.262/23.05.2012 a Judecătoriei Buftea, astfel cum a fost modificată şi a rămas definitivă prin dec.pen.nr.1845/01.10.2012 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art.36 alin.1 C.pen din 1969, raportat la art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen din 1969, contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, stabilită pentru fapta ce face obiectul prezentei cauze, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită prin sen.pen. nr.90/05.02.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sen.pen.nr.262/23.05.2012 a Judecătoriei Buftea, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3(trei) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. din. 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a - II – a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata pedepsei. În baza art. 36 alin.3 C.pen din 1969, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată, de la 03.10.2012 la 13.08.2014, precum şi data de 04.03.2012 şi 07.09.2012. Menţine beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, beneficiu acordat inculpatului prin sen.pen.nr.2016/05.08.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi constată executată pedeapsa aplicată. Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Fundaţia pentru Dezvoltarea Popoarelor. În baza art.397 raportat la art.19 C.proc.pen şi la art.23 alin.2-3 C.proc.pen, cu aplic. art.1349 şi 1357 C.civ, obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 20.000 de lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale. Onorariile avocaţilor din oficiu ai inculpaţilor, în sumă de câte 690 de lei( 360 de lei pentru procedura camerei preliminare şi 330 de lei pentru fond), se vor vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti, pentru avocaţi Păduraru Luciana şi Moşuţan Andrada. În baza art. 274 alin. 2 C. proc. pen., obligă inculpaţii la câte 900 de lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.06.2016.
Hotarare 384/2016 din 22.06.2016Amână pronunţarea la data de 22.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2016Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţie schimbarea încadrării juridice în privinţa inculpatului M**** C******. Acordă termen de judecată la data de 14.06.2016 cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.05.2016.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016Amână pronunţarea la data de 24.05.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2016pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 05.04.2016În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii şi stabileşte termen de judecată la data de 05.04.2016, C4 – Penal Fond, pentru când se vor cita inculpaţii şi partea civilă. Dispune emiterea unei adrese către D.G.P.M.B. - Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului M**** C******. Dispune emiterea unei adrese către D.G.P.M.B. - Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului D********* G***** C*****. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 08.03.2016.
Incheiere camera preliminara din 08.03.2016lipsă procedură
Incheiere camera preliminara din 09.02.2016lipsă procedură
Incheiere camera preliminara din 12.01.2016