R**** V*******
ReclamantC*** T********** D* P***** I***
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal . Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R**** V*******în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi , în favoarea Secţiei I Civile căreia îi transpune dosarul, în conformitate cu prevederile art. 99 al. 2 din HCSM nr. 387/2005. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică , azi 23.10.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 23.10.2015