A**** M******
InculpatÎn baza art.485 alin.1 lit.a Cod proc. penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu inculpataA**** M******, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, prev. de art.292 alin.1 Cod penal şi uz de fals în formă continuată, prev. de art.323 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 575/P/2015. În baza art.292 alin.1 Cod penal, condamnă pe inculpataA**** M****** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În baza art.66 alin.1 lit.a Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art.323 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată. În baza art.38 alin.1 Cod penal, 39 alin.1 lit.b Cod penal şi art.45 alin.1 Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultând în final 2 ani şi 1 lună închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a Cod penal pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe . În baza art.65 alin.1 rap. la art.66 alin.1 lit.a Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 1 lună, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal. În baza art.274 alin.1 Cod proc. penală, obligă inculpata la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2015.
Hotarare 622/2015 din 10.12.2015amână ponunţarea la 10.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2015