S****** V* B***** M****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul SOFINET BOGDAN MIHAI, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 529/2011 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 685/2012, emis de Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în -. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, av. Borlan Alexandra, privind acordarea onorariului parţial. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 02.09.2015.
Hotarare 1019/2015 din 02.09.2015