Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia tardivităţii introducerii cererii, invocată din oficiu de către instanţă. Respinge ca tardiv introdusă cererea formulată de petentul RAŢ IOAN, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL BAIA MARE - DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravenţională. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8823/2020 din 10.11.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 10.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2020- pt. solu?ionarea dosarului penal.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Suspendă judecata cererii formulate de petentul RAŢ IOAN, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL BAIA MARE - DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravenţională, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale privind săvârşirea de către petent a unei infracţiuni de fals referitoare la Procesul-verbal de înmânare/afişare nr. 77 din data de 10.08.2015, emis de intimat. Dispune sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu privire la săvârşirea de către petent a unei infracţiuni de fals în legătură cu Procesul-verbal de înmânare/afişare nr. 77 din data de 10.08.2015, emis de intimat, şi suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea cauzei penale respective. Cu drept de cerere de recurs pe toată durata suspendării judecăţii cauzei, cererea de recurs depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2017.
Incheiere suspendare din 14.03.2017