B*** I**************
ReclamantU************ D* A*** G***** E***** I***
PârâtR********************* L*******
PârâtRespinge excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, pentru toate motivele invocate de pârâte, prin întâmpinări. Respinge ca rămasă fără obiect pretenţia reclamantei B*** I************** privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtei Universitatea de Arte „Geroge Enescu” Iaşi de a pune la dispoziţia reclamantei copii de pe dosarele de concurs. Respinge pretenţia principală dedus judecăţii, formulată de reclamanta B*** I************** în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Arte „Geroge Enescu” Iaşi, şi cu pârâta Rotaru Constantinovici Luminiţa privind anularea concursului pentru ocuparea postului didactic vacant de conferenţiar, poziţia 11 – Departamentul Instrumente de coarde, pian, an universitar 2014-2014 semestrul II, organizat de Universitatea de Arte „Geroge Enescu” Iaşi - Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, post publicat în M. Of. al României nr. 402/28.04.2015, a rezultatelor acestui concurs şi, în parte, a Hotărârii Senatului Universitar nr. 9/22.09.2015 privind validarea concursului pentru postul didactic vacant de conferenţiar, poziţia 11 – Departamentul Instrumente de coarde, pian, an universitar 2014-2014 semestrul II. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în prezentul dosar. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, recursul se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 07.02.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 N.C.P.C .
Hotarare 131/2017 din 07.02.2017Amână pronunţarea pentru data de 07.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2017Amână pronunţarea pentru data de 06.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2017Amână pronunţarea pentru data de 25.01.2017, pronunţarea urmând a se face conform prevederilor art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2017Amână cauza la data de 09.01.2017, pentru cand se va lua cuno?tin?ă de răspunsul la interogatoriu, reclamanta va face precizările solicitate în scris.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016Încuviinţează proba cu interogatoriu. Pune în vedere reclamantei să depună în 5 zile punctele de interogatoriu. Acordă termen pentru a se răspunde la interogatoriu, la data de 28.11.2016
Incheiere de sedinta din 17.10.2016Preschimba termenul acordat la data de 17.12.2016 pentru data de 17.10.2016, şedinţa publică, D8ca, ora.9.00, sala VII, et.4. Se citează părţile pentru termenul preschimbat, cu menţinerea tuturor dispoziţiilo r. Cu cale de atac o data cu fondul. Data în Camera de Consiliu. Pronunţata în şedinţă publică astăzi, 12.09.2016.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016La solicitarea părţilor, acordă termen la data de 17.12.2016, pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 09.09.2016Amână cauza la data de 9.09.2016, pentru când reclamanta va lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâta Rotaru-Constantinovici Luminiţa şi pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina pârâtei Universitatea de Arte G.Enescu
Incheiere de sedinta din 23.05.2016Introduce în cauză ca pârât pe numita Rotaru Constantinovici Luminiţa, amână judecarea cauzei la data de 23.05.2016, pentru când se va comunica noului pârât cererea de chemare în judecată, înscrisurile şi întâmpinare, cu menţiunea de a formula întâmpinare
Incheiere de sedinta din 11.04.2016Prorogă soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii. În temeiul dispoziţiilor art. 400 N.C.P.C. repune cauza pe rol. Fixează termen la data de 11.04.2016 pentru când se vor citata părţile, cu menţiunea că se va pune în discuţia lor necesitatea introducerii în proces, în temeiul dispoziţiilor art. 161 Lg. 554/2004 a numitei Rotaru - Constantinovici Luminiţa. În situaţia în care reclamanta îşi exprimă acordul în acest sens, va înainta la dosar şi adresa noului pârât, în vederea citării, însoţită de copie de pe cererea de chemare în judecată, cererile adiţionale şi toate înscrisurile probatorii, în vederea comunicării. Pârâta Universitatea de Arte „George Enescu” va înainta la dosar, dosarul complet de concurs pentru reclamantă şi pentru candidata Rotaru - Constantinovici Luminiţa, inclusiv fişele de evaluare conţinând punctajul detaliat (pentru fiecare standard/criteriu avut în vedere). Pronunţată azi, 15.03.2016, în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Amână pronunţarea la data de 15.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.02.2016