S***** I****
ContestatorI************ P******* J******* C**** S******
IntimatAdmite acţiunea formulată de către reclamantul Ştefan Iovan, în contradictoriu cu pârâtul I.P.J Caraş-Severin. Dispune anularea procesului verbal de contravenţie intocmit de către I.P.J Caraş-Severin, Post poliţie Bozovici. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2016.
Hotarare 723/2016 din 17.11.2016Fiind în imposibilitate de a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 17.11.2016. Dată în şedinţă publică, azi, 03.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2016Dispune citarea părţilor în vederea dezbaterii fondului cauzei. Amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 03.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2016
Incheiere de sedinta din 22.09.2016În baza art. 244 cod procedură civilă, instanţa constată terminată cercetarea procesului Dispune citarea părţilor în vederea dezbaterii fondului cauzei. Dispune înaintarea unei copii a prezentei încheieri şi a filelor 25, 26, 48, 49 şi 71 dosar către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa în vederea efectuării de cercetări cu privire la existenţa infracţiunii de fals în declaraţii respectiv a celei de uz de fals, respectiv a autorului aestora. Amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 22.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2016
Incheiere de sedinta din 30.06.2016În baza art. 153 cod procedură civilă dispune recitarea martorului Borozan Vasile la adresa indicată. Amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 30.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2016
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Stabileşte termen de judecată la data de 19.05.2016 termen pentru când dispune recitarea contravenientului Ştefan Iovan şi a intimatului IPJ Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică azi 21.04.2016
Incheiere de sedinta din 21.04.2016Luând act de cele învederate de către pârât filele 48-49 dosar, instanţa dispune reluarea cercetării procesului şi citarea martorului Borozan Vasile. O copie a filelor 48-49 se comunica reclamantului. Amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 21.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2016
Incheiere de sedinta din 10.03.2016În vederea dezbaterii fondului cauzei, amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 10.03.2016, termen pentru care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2016
Incheiere de sedinta din 11.02.2016Intervine cu adresa la IPJ Caraş Severin biroul juridic în vederea depunerii dovezii comunicării adresei nr. 368065 din 27.03.2015. În vederea comunicării celor solicitate, amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 11.02.2016, termen dat in cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2016
Incheiere de sedinta din 14.01.2016În vederea depunerii dovezii de comunicare către contravenient a adresei nr. 368065 din 27.03.2015, amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 14.01.2016, termen dat in cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2015
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Admite cererea de amânare formulată de contestator. Amâna judecarea cauzei pentru termenul din data de 19.11.2015, termen dat in cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2015
Incheiere de sedinta din 08.10.2015