S********* Î************* P************* S****
Recurent ReclamantŞ***** G********* C**** M***
Intimat PârâtAdmite, ca fondat, recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 208/2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia I Civilă în dosarul nr. 7219/85/2013. Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul admiterii în întregime a acţiunii civile formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Sibiu, în numele şi pentru membrii de sindicat indicaţi în acţiune, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială Copşa Mică şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta la plata către membrii de sindicat a dobânzii legale aferente sumei reprezentând diferenţă de indemnizaţie de concediu cuvenită pe anul 2010 fără diminuarea de 25%, începând cu data solicitării 29.01.2015 şi până la data plăţii efective a acestei sume. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate. Fără cheltuieli de judecată.
Hotarare 215/2015 din 06.05.2015