M***** G*******
CondamnatÎn temeiul art. 587 C.pr.pen., raportat la art. 59 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată cu privire la petentul condamnat M G, aflat în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul Spital Dej. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2222/2014 emis de Tribunalul Bucureşti, în temeiul sentinţei penale nr. 1167/2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.pen. din 1969. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.272 al.2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.08.2015.
Hotarare 1952/2015 din 14.08.2015