S******* I*****
Contestator CondamnatRespinge, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect contestaţie la executare vizând aplicarea legii penale mai favorabile, formulată în numele condamnatului Spătariu Iulian-Ioan, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani în executarea pedepsei principale de 22(douăzecişidoi) ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 76/06.04.2012 a Tribunalului Suceava (rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 1639/14.05.2014 a ÎCCJ - M.E.P.Î. nr.128/2012 emis la 15.05.2014), cerere neînsuşită de acesta. În baza art. 275 alin. 3 din Noul Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 450 lei rămân în sarcina acestuia, în cuantumul lor incluzându-se şi onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru condamnat în sumă de 130 lei, care va fi plătit iniţial către Baroul de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3(trei) zile de la comunicare pentru procuror şi condamnatul Spătariu Iulian-Ioan. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.11.2015.
Hotarare 1175/2015 din 11.11.2015