T****** G*****
InculpatC******* E****
Parte vătămată PERSOANĂ VĂTĂMATĂ / PARTE CIVILĂÎn temeiul art.233-art.234 alin.1 lit.c),d) şi f) Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod penal, condamnă pe inculpatul T****** G***** la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă din data de 14.10.2015). În temeiul art.67 alin.2 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi dreptul de a se apropia sau de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia - prev. de art.66 lit.a, b, d, k şi n Cod pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art.68 Cod pen. În temeiul art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi dreptul de a se apropia sau de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal. În temeiul art.60 Cod penal, dispune ca executarea pedepsei să se facă în regim privativ de libertate. În temeiul art.399 alin.1 şi 4 rap. la art.404 alin.4 lit.b Cod proc.pen., menţine măsura arestării preventive. În temeiul art.404 alin.4 lit.a Cod proc.pen. rap la art.72 alin.1 Cod penal, deduce perioada reţinerii şi arestului preventiv, de la 16.10.2015 la zi. În baza art. 274 alin.1 Cod proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art.272 alin.1 Cod proc.pen., dispune virarea sumei de 260 lei, din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Tulcea, pentru av.Cuzub Anca Cecilia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.12.2015.
Hotarare 1550/2015 din 16.12.2015Amană pronuntarea cauzei la data de 16.dec.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2015I. În baza art.346 alin.2 Cod proc.pen., constată legalitatea rechizitoriului nr.4287/P/2015 din data de 30.10.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul T****** G*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233-art.234 alin.1 lit.c,d,f Cod pen. Fixează termen de judecată la data de 09.12.2015. Se citează inculpatul, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi persoana vătămată, cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Se înştiinţează av.Cuzub Anca Cecilia, despre termenul de judecată fixat. II. În temeiul art.207 alin.(6) Cod proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului T****** G*****. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, cu privire la măsura preventivă . Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 25.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 25.11.2015În temeiul art.207 alin.(2) Cod proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului T****** G*****. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, respectiv a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi 04.11.2015.
Incheiere de sedinta din 04.11.2015