B***** L****
InculpatÎn temeiul art. 213 Cod proc. pen. respinge ca neîntemeiată plângerea formulată prin apărător ales de către inculpatul B***** L****, împotriva ordonanţei din data de 27.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din dosarul nr. 5210/P/2015 prin care s- a dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat. Admite cererea formulată prin apărător ales de către inculpatul B***** L****, cu aceleaşi date de identificare, cercetat în dosarul nr. 5210/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea unei infracţiuni de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal, de modificare a obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a localităţii de domiciliu, respectiv com. Hănţeşti, jud. Suceava, stabilită prin ordonanţa din data de 27.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Modifică obligaţia impusă în sarcina inculpatului B***** L**** în sensul extinderii limitei teritoriale, astfel că inculpatul va avea obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. Menţine celelalte obligaţii instituite în sarcina inculpatului B***** L**** prin ordonanţa din data de 27.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi, în consecinţă, pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul va trebui să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, la Poliţia Municipiului Suceava- Biroul Rutier şi la organul desemnat cu supravegherea sa ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi organul desemnat cu supravegherea sa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte conform programului de supraveghere întocmit de organul desemnat cu supravegherea sa ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; e) să nu ia legătura direct sau indirect, prin persoane interpuse şi să nu se apropie de persoana vătămată Toader Elena, martorii Neagu Gheorghe, Tănasă Robert Ovidiu şi Burlui Ilieş David; f) să nu se deplaseze în baruri, localuri, pub- uri, restaurante sau orice loc asemănător, cu excepţia magazinelor mixte (private) în cadrul cărora nu se consumă băuturi alcoolice. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor menţionate se poate lua faţă de acesta măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa- Biroul Supraveghere Judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Suceava- având obligaţia de a verifica periodic respectarea de către acesta a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod proc. pen. măsura va fi comunicată inculpatului B***** L****, Poliţia comunei Hănţeşti, organului de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Suceava – Biroul Supravegheri Judiciare, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Poliţiei de Frontieră Române. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi 03 noiembrie 2015, ora 1600
Incheiere masuri preventive faza de UP din 03.11.2015În temeiul art. 391 alin.1 şi 3 C.p.p deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 03.11.2015. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 02.11.2015
Incheiere de sedinta din 02.11.2015