C**** F*********
ReclamantC*** J******** D* P***** D***
PârâtM********* M****** F******** P********* S****** Ş* A P********** V********
Chemat în garanţieC*** N******** D* P***** P******
Chemat în garanţieAdmite acţiunea formulată de reclamanta C**** F*********, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** D***, având ca obiect obligaţie de a face – recalcularea drepturilor salariale. Obligă pârâta să recalculeze salariul reclamantei, la nivelul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă reclamanta îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii precum persoanele salarizate la nivel maxim. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 noiembrie 2015.
Hotarare 2145/2015 din 17.11.2015Respinge cererea de chemare în garanţie formulate de reclamantă împotriva Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei şi a Persoanelor Vârstnice şi Casei Naţionale de Pensii Publice, ca fiind inadmisibilă. Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pentru a se comunica o copie după prezenta încheiere către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 27.10.2015Pentru a se înainta un exemplar al cererii de chemare în garanţie cât şi a cererii de chemare în judecată şi înscrisurilor depuse o dată cu aceasta.
Incheiere de sedinta din 29.09.2015