D******* F**** B******* M**** L*****
InculpatC***** M***** C******
InculpatG***** D****
InculpatH***** A*******
Parte vătămatăRespinge ca nefondată cererea formulată de inculpata Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn, de schimbare a încadrării juridice conform art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, din infracţiunile de lipsire de libertate prevăzută de art. 205 alin. 1 Cod penal şi de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal. Condamnă inculpatul C***** M***** C******, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. e (drepturile părinteşti), lit. f (dreptul de a fi tutore sau curator), lit. h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), lit. k ( dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), lit. n (dreptul de a comunica cu victima H***** A******* şi cu inculpaţii Crăciun Mihai Constantin, G***** D****, Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn şi cu martorii Carp Costel, Bahnaru Mihai Răzvan, Anghel Marius, Ţopea Cornel Gabriel, Holbat Mărgărint, Bordeianu Daniela Ionela, Bostan Pavel Ciprian, Velică Ruxandra şi Gălăţeanu Marius Iulian). Condamnă inculpatul G***** D****, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. e (drepturile părinteşti), lit. f (dreptul de a fi tutore sau curator), lit. h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), lit. k ( dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), lit. n (dreptul de a comunica cu victima H***** A******* şi cu inculpaţii Crăciun Mihai Constantin, C***** M***** C******, Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn şi cu martorii Carp Costel, Bahnaru Mihai Răzvan, Anghel Marius, Ţopea Cornel Gabriel, Holbat Mărgărint, Bordeianu Daniela Ionela, Bostan Pavel Ciprian, Velică Ruxandra şi Gălăţeanu Marius Iulian). Condamnă inculpata Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn, astfel: - pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate prevăzută de art. 205 alin. 1 Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane prevăzute de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor de art. 66 alin. 1 lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. e (drepturile părinteşti), lit. f (dreptul de a fi tutore sau curator), lit. h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), lit. k ( dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), lit. n (dreptul de a comunica cu victima H***** A******* şi cu inculpaţii Crăciun Mihai Constantin, G***** D**** şi C***** M***** C****** şi cu martorii Carp Costel, Bahnaru Mihai Răzvan, Anghel Marius, Ţopea Cornel Gabriel, Holbat Mărgărint, Bordeianu Daniela Ionela, Bostan Pavel Ciprian, Velică Ruxandra şi Gălăţeanu Marius Iulian). În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal şi art. 45 alin. 1 Cod penal, dispune contopirea celor două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă penală, urmând ca inculpata Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor de art. 66 alin. 1 lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. e (drepturile părinteşti), lit. f (dreptul de a fi tutore sau curator), lit. h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), lit. k ( dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), lit. n (dreptul de a comunica cu victima H***** A******* şi cu inculpaţii Crăciun Mihai Constantin, G***** D**** şi C***** M***** C****** şi cu martorii Carp Costel, Bahnaru Mihai Răzvan, Anghel Marius, Ţopea Cornel Gabriel, Holbat Mărgărint, Bordeianu Daniela Ionela, Bostan Pavel Ciprian, Velică Ruxandra şi Gălăţeanu Marius Iulian). În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpaţilor Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn, G***** D**** şi C***** M***** C****** drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. e (drepturile părinteşti), lit. f (dreptul de a fi tutore sau curator), lit. h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), lit. k ( dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), lit. n (dreptul de a comunica cu victima H***** A*******, iar inculpaţii să nu comunice între aceştia şi cu martorii Carp Costel, Bahnaru Mihai Răzvan, Anghel Marius, Ţopea Cornel Gabriel, Holbat Mărgărint, Bordeianu Daniela Ionela, Bostan Pavel Ciprian, Velică Ruxandra şi Gălăţeanu Marius Iulian). În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, dispune menţinerea stării de arest preventiv pentru inculpata Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn şi a controlului judiciar pentru inculpaţii G***** D**** şi C***** M***** C****** până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a şi art. 72 alin. 1 Cod penal, dispune deducerea din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatei Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn a reţinerii şi arestului preventiv începând din data de 12.01.2015 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţii Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn, G***** D**** şi C***** M***** C******, în vederea introducerii profilelor genetice in S.N.D.G.J. după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. Ia act că partea vătămată H***** A*******, nu s-a mai constituit parte civilă în cauză faţă de inculpatul Crăciun Mihai Constantin, nemaiavând pretenţii asupra acestuia. În baza art. 19, 20 şi 23 alin. 2 şi 3, 397, 404 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1349, 1357, 1358, 1381, 1385, 1386, 1389 şi 1391 Cod civil, admite cererea formulată de partea vătămată H***** A******* şi obligă pe inculpaţii G***** D**** şi C***** M***** C****** la plata către aceasta, a sumei de 3000 euro fiecare inculpat în parte, cu titlu de daune morale. Constată că aceşti doi inculpaţi au recunoscut în totalitate pretenţiile materiale şi morale formulate de partea civilă H***** A*******. În baza art. 19, 20 şi 25, art. 397, 404 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1349, 1357, 1358, 1381, 1385, 1386, 1389 şi 1391 Cod civil, admite în parte cererea formulată de partea vătămată H***** A******* şi obligă pe inculpata Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn la plata către aceasta, a sumei de 4 000 euro, cu titlu de daune morale. În baza art. 272, 274 Cod procedură penală, obligă pe: Inculpaţii G***** D**** şi C***** M***** C****** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2000 lei, din care suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească, din care suma de 200 lei, respectiv 100 lei reprezentând onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, pentru asistenţa juridică a acestor inculpaţi şi a părţii vătămate H***** A*******; Inculpata Dragomir (fostă Balaican) Maria Lorenn la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1800 lei, din care suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, pentru asistenţa juridică a părţii vătămate H***** A*******. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 mai 2015.
Hotarare 88/2015 din 22.05.2015Admite cerea formulată de avocaţi şi acordă termen pentru împăcarea inculpatei cu partea vătămată şi pentru ca av. Chirilă Alice să ia la cunoştinţă şi să formuleze un punct de vedere cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 07.05.2015pentru lipsa inculpatei D******* F**** B******* M**** L*****
Incheiere de sedinta din 04.05.2015Admite declaratia de abtinere.
Incheiere abtinere din 23.04.2015in vederea solutionării declaraţiei de abtinere.
Incheiere abtinere din 22.04.2015