G**** E****** P*** A************ P**
CondamnatÎn baza art. 598 Cod de procedură penală, respinge ca neîntemeiată contestaţia la executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 96/2008 a Judecătoriei Huşi, formulată de persoana privată de libertate Gonţa Eugeniu . În temeiul art. 275 alin 2 Cod de procedură penală, obligă pe contestator la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Suma de 130 reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul special alocat de Ministerul Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2016.
Hotarare 82/2016 din 29.01.2016Stabileşte pronunţarea la data de 29-01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2016amânat la cererea apărătorului condamnatului pentru studiul dosarului la arhiva instanţei, împreună cu petentul; se va înaibta adresă la Penitenciarul Vaslui pentru a asigura prezenţa condamnatului la arhiva instanţei pentru studiul dosarului
Incheiere de sedinta din 07.01.2016administrare probe.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015amanat faţă de lipsa de apărare a condamnatului
Incheiere de sedinta din 03.12.2015