D***** C******* A********
InculpatT******* M*****
InculpatD***** M*****
InculpatC********* B***
InculpatG****** G*****
InculpatÎn baza art. 362 c.p.p., raportat la art. 208 c.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luate faţă de inculpaţii: Drăguţ Marius, C********* B***, Ghiorţu George, Munteanu Ionuţ- Marian, D***** C******* A********, pe care o menţine, urmând ca această măsură să fie verificată sub acelaşi aspect cel târziu până la data de 05.04.2015. În baza art. 242 alin. 1, 2 c.p.p., respinge cererile privind revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o măsură preventivă mai uşoară, formulate de către avocaţii celor 5 inculpaţi, ca neîntemeiate. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art. 362 rap. la art. 208 c.p.p., art. 242 alin. 2 c.p.p., înlocuieşte măsura arestării preventive, prevăzută de art. 223 C. proc. pen., luată faţă de inculpaţii Cernică Iosif şi Amarandei Marius, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 211 C. proc. pen., urmând ca această măsură să fie verificată sub aspectul legalităţii şi sub cel al temeiniciei, cel târziu până la data de 05.04.2015. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor Cernică Iosif (...), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21/UP/02.10.2014, emis de Tribunalul Constanţa şi Amarandei Marius (...), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/UP/02.10.2014, emis de Tribunalul Constanţa, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpaţilor Cernică Iosif şi Amarandei Marius respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la secţiile de poliţie în ale căror arii teritoriale locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească judeţul Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de persoanele vătămate sau de membrii lor de familie, de martorii sau coinculpaţii din dosar şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2015, ora 11.52. Preşedinte,