Dosar 755/225/2015 din 29.01.2015

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 755/225/2015
Data dosar:
29.01.2015
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.10.2016 la ora 11:00

    Complet: C20 - civil
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii Văduva Nicolae Benoni şi Văduva Gabrielle Luiza în contradictoriu cu S.C. BRD Groupe Societe Generale S.A. prin Sucursala Dr. Tr. Severin. Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul lunar de gestionare a creditului, inserată la pct. 8 din „Condiţiile particulare”, coroborat cu art. 4.1 lit. b din „Condiţiile generale” ale Contractului de credit nr. 2196/20.06.2007, încheiat între părţi, şi constată nulitatea absolută a acestei clauze. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor suma de 950 Euro (contravaloarea în lei la data plăţii), reprezentând contravaloare comision de gestionare achitat de reclamanţi pe perioada 20.06.2007 – 17.09.2010, sumă ce va fi actualizată cu indicele ratei de inflaţie. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 07.10.2016.

    Hotarare 2760/2016 din 07.10.2016
  • Sedinta din data de 05.10.2016 la ora 11:00

    Complet: C20 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 07.10.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2016
  • Sedinta din data de 22.09.2016 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Termen preschimbat

    Preschimba termenul la data de 05.10.2016

  • Sedinta din data de 13.07.2016 la ora 11:00

    Complet: C20 - civil
  • Termen preschimbat

    Preschimbă termenul la data de 05.10.2016.

    Incheiere de sedinta din 13.07.2016
  • Sedinta din data de 02.06.2016 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Stabileşte termen la data de 22.09.2016. Dispune citarea părţilor. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.06.2016.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2016
  • Sedinta din data de 21.04.2016 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantilor pentru a lua cunoştinţă de cuprinsul notei de şedinţă şi amână cauza la 02.06.2016

    Incheiere de sedinta din 21.04.2016
  • Sedinta din data de 25.02.2016 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către BRD.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor pentru observarea înscrisurilor si amână cauza la 25.02.2016

    Incheiere de sedinta din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 05.11.2015 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Amână cauza

    Se emite adresă către BRD si se amână cauza la 14.01.2015

    Incheiere de sedinta din 05.11.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza la 05.11.2015 în vederea emiterii unei adrese către BRD

    Incheiere de sedinta din 01.10.2015
  • Sedinta din data de 18.06.2015 la ora 11:00

    Complet: C12 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 01.10.2015 în vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză. prorogă discutarea admisibilităţii probei cu expertiza, solicitată de reclamanţi, pentru termenul următor.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD