S******* J******* D* U****** D****** T**** S******
ReclamantP*** D******
PârâtAdmite excepţia de perimare invocată din oficiu. Constată perimată cererea. Cu recurs în 5 de la comunicare. Pronunţată azi 25.05.2018, în şedinţă publică.
Hotarare 2867/2018 din 25.05.2018În temeiul art. 412 alin. 1 cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei până la introducerea în cauză a moştenitorilor şi efectuarea citării la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului pe numele moştenirii
Incheiere suspendare din 11.11.2016Având în vedere hotărârea nr. 6 din 09.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus, începând cu data de 19.09.2016 radicalizarea formei de protest, în sensul că se vor judeca doar cauzele de tip urgent - respectiv ordonanţe preşedinţiale, cererile de suspendare provizorie a executării silite, cererile de emitere a ordinului de protecţie şi cererile vizând internarea medicală nevoluntară, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene, instanţa, constatând că prezenta cauză nu se regăseşte printre cauzele de tip urgent, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen la data de 11.11.2016
Incheiere de sedinta din 30.09.2016În temeiul disp. art. 242 din C.proc.civ., suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2015.
Incheiere suspendare din 26.11.2015Fată de lipsa de procedură cu pârâtul P*** D****** se va cita reclamanta cu mentiunea de a indica domiciliul actual al pârâtei si de a de pune dovezi în acest sens, respectiv adresă emisă către Directia de Evidentă a Persoanelor Mehedinti, sens în care va amâna cauza la 26.11.2015.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015