D****** D****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1,4,10 C.p.p. raportat la art. 83 C.p., stabileşte pedeapsa de 3 luni închisoare în sarcina inculpatului D****** D****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev de art. 334 alin. 3 C.p. În baza art. 396 alin.1,4,10 C.p.p. raportat la art. 83 C.p., stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului D****** D****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 C.p. În baza art. 396 alin.1,4,10 C.p.p. raportat la art. 83 C.p., stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului D****** D****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevare de mostre biologice, prev. de art. 337 C.p. În baza art. 38 alin.2 C.p. şi art. 39 alin.1 lit.b C.p., contopeşte pedepsele cu închisoarea stabilite prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 1/3 din totalul pedepselor de 3 luni şi 9 luni închisoare, rezultând pedeapsa 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 83 alin.1 C. p., amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit conform art. 84 alin.1 C. p., de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin.1 C.p. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D****** D****, trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin.1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 85 alin. 2 C.p. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să presteze muncă neremunerată în cadrul Primăriei Tanacu pe o perioadă de 40 zile lucrătoare, în condiţiile art. 47, 51 din lg.. 253/2013. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. 2 lit. b C.p. se face de serviciul de probaţiune care va lua măsurile necesare pentru asigurarea executării obligaţiei într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 83 alin.4 C.p. atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin.3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.p. privind revocarea amânării aplicării pedepsei închisorii precum şi ale art. 89 C.p. privitoare la anularea amânării pedepsei închisorii. Potrivit art. 90 alin.1 C.p., persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. În baza art. 274 alin.1 C.p.p., obligă pe inculpatul D****** D**** la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi , 5.02.2016.
Hotarare 122/2016 din 05.02.2016Stabileşte pronunţarea la 05.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Vaslui e competentă material şi teritorial să judece cauza. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2975/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul D****** D****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art.334 alin.3 Cod penal, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 Cod penal şi refuzul sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art.337 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D****** D****. Stabileşte termen de judecată la Completul nr. 5 penal specializat minori la data de 21.01.2016, termen care va fi comunicat procurorului, urmând a fi citat inculpatul. Dispune emiterea de adresă în vederea înaintării fişei de cazier judiciar. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 23.12.2015Amână pronunţarea la 23.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2015