N**** F***** C*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului NIŢOI CRISTIAN FLORIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 375 alin. 1, art. 396 alin. 10 C.p.p. În baza art. 83 alin. 1 din C.p. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 din C.p. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2016.
Hotarare 100/2016 din 16.02.2016În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin 1 din Codul de procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, va stabili data pronunţării hotărârii
Incheiere de sedinta din 08.02.2016pentru ca inculpatul sa depuna inscrisuri in circumstantiere amina cauza
Incheiere de sedinta din 18.01.2016AMINA CAUZA PENTRU CIND SE CITEAZA INCULPATUL
Incheiere de sedinta din 14.12.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul cu nr. 1117/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina
Incheiere camera preliminara 18/2015 din 16.11.2015