M**** C*********
Inculpat persoană solicitatăSp.200/F/Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bucureşti. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare (emis la data de 19.11.2015, de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Milano,Italia) privind pe numitul M**** C*********. Amână predarea numitului M**** C********* către autorităţile judiciare italiene până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr.36978/3/2015,aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti-secţia I-a penală,iar în cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie,până la punerea în libertate ca urmare a executării pedepsei sau a liberării condiţionate. Ia act că persoana solicitată a consimţit la predare,cu respectarea regulii specialităţii. Dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o durată de 30 de zile,cu începere de la data încetării motivelor care au determinat amânarea predării către autorităţile judiciare italiene. Onorariul pentru avocat din oficiu,în cuantum de 420 lei, se avansează din bugetul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.12.2015
Hotarare 200/2015 din 09.12.2015termen preschimbat la 09.12.2015, ora 11.00