Dosar 7674/193/2015 din 29.05.2015

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7674/193/2015
Data dosar:
29.05.2015
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.01.2016 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpata I******* G******* pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, infracţiune prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.75 alin.1 lit.d, art.76 din Codul penal, art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 1 (un ) an închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b din Codul penal impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata I******* G******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani sau la Muzeul Judeţean Botoşani pe o perioadă de 60 de zile. În baza art.91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal referitoare la condiţiile în care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.270 alin.1 din Legea 86/2006 coroborat cu prevederile art.67 din Codul penal aplică inculpatei I******* G******* pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, lit.b din Codul penal respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.65 din Codul penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, enumerate anterior. Constată că prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi a fost recuperat integral prin plată. Respinge ca neîntemeiată cererea aceleiaşi părţi civile de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei. În temeiul art.112 lit.a din Codul penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 90 pachete ţigări de provenienţă Republica Moldova şi Republica Ucraina din care: 15 pachete marca „Ritm”, 25 pachete marca „Plugarul”, 15 pachete marca „Winston”, 5 pachete marca „Pall Mall”, 10 pachete ţigări marca „Maxim Slim” şi 20 pachete marca „Monte Carlo”, bunuri menţionate în dovada seria H nr.0142860 din 24.11.2014 întocmită de Poliţia Botoşani şi care se află la camera de corpuri delicte a I.P.J. Botoşani. În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpata să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 170 lei. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 300 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Paşnicu Iulian Radu- delegaţie nr.1349/2015). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 ianuarie 2016.

    Hotarare 54/2016 din 08.01.2016
  • Sedinta din data de 10.11.2015 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    Considerând necesar a se face adresă către partea civilă A.N.A.F prin D.G.F.P. Iaşi cu solicitarea de a face precizări faţă de acţiunea civilă şi măsurile obligatorii pe care le solicită în cauză instanţa acordă un nou termen de judecată . Admite cererea inculpei şi dispune judecarea dosarului în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 375 C.p.p. pentru a beneficia de procedura simplificată. Se va face adresă către IPJ Botoşani,pentru fişa de cazier judiciar a inculpatei.

    Incheiere de sedinta din 10.11.2015
  • Sedinta din data de 09.10.2015 la ora 08:30

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    În baza art.346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr.7449/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei I******* G******* pentru săvârşirea infracţiunii de „colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de bunuri şi mărfuri ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, infracţiune prevăzută de art.270 alin.3 din Legea 86/2006. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata I******* G******* şi stabileşte termen de judecată la data de 10 noiembrie 2015. Dispune citarea inculpatei şi a părţii civile pentru termenul acordat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu din 9 octombrie 2015.

    Incheiere camera preliminara din 09.10.2015
  • Sedinta din data de 21.09.2015 la ora 08:30

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei ca urmare a lipsei apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată şi dispune emiterea unei adrese către acesta în vederea justificării absenţei şi prezentării la noul termen stabilit.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD