S****** F*****
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 86 Cod Penal din 1969 cu aplicarea art.6 Cod Penal, constată reabilitarea de drept a petentului STĂVILĂ FLORIN faţă de pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art. 81-82 cod penal 1969, pentru un termen de încercare de 4 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 350/18. 12. 2003, pronunţată în dosar nr. 1634/2003 de Judecătoria Ineu, definitivă prin neapelare la data de 9. 01. 2004. În baza art. 275 alin. 3 din codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de cotestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3.12.2015.
Hotarare 218/2015 din 03.12.2015Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 3 decembrie 2015, ora 9.Pronunţată în şedinţa publică din 24. 11. 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2015În temeiul art. 533 alin. 2 C.p.p., suspendă examinarea cererii de reabilitare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 297/246/2015 al Judecătoriei Ineu, în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de petent pentru infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. 1 C.pen. şi art 335 alin.1 C. pen.Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare pentru procuror şi petent.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.07.2015.
Incheiere suspendare din 14.07.2015T.14.07.2015, emitere adresa parchet Ineu
Incheiere de sedinta din 23.06.2015