L**** M***** O*******
CondamnatÎn baza art.587 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 59 alin.1 Cod penal (1969), raportat la art.6 Cod penal, art.15 al.2 din Constituţie, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul L**** M***** O*******şi dispune liberarea acestuia din executarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.69/2015 a Judecătoriei Satu Mare. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 74/2015 emis de Judecătoria Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 Cod penal. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit av. din oficiu Albulescu Liliana, conform delegaţiei de la dosar nr.1401/2015. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.11.2015.
Hotarare 1299/2015 din 12.11.2015