O**** I***
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4, 10 C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. 1 C. pen. stabileşte inculpatului O**** I***, închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat prevăzute de art. 334 alin. 1 Cod pen. În baza art. 396 alin. 1, 4, 10 C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. 1 C. pen., stabileşte aceluiaşi inculpat o pedeapsa de 9 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod pen. inculpatului i se va stabili pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, în final stabilindu-se o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 83 C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. 1 C. pen.. În baza art. 85 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mure?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 şi 2 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mure?. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi de judecata. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată in şedinţă publică azi 18.11.2015. Judecător,
Hotarare 144/2015 din 18.11.2015Apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către IPJ - Serviciul Cazier judiciar pentru a se solicita fişa de cazier judiciar actualizată.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 519/P/2014 din data de 24.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe O**** I*** – ... pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 1 C. pen şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat O**** I*** sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 1 C. pen şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.. Stabileşte termen de judecată la data de 14.10.2015, la completul C8, cu citarea inculpatului. Conform art. 346 alin. 1 Cod. pr. pen. prezenta încheiere se va comunica de îndată procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi 05.08.2015.
Incheiere camera preliminara din 05.08.2015