V**** A*************
InculpatAdmite propunerea formulată de DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi, în dosarul nr. 237/D/P/2015 şi, în consecinţă:În baza art. 236, art. 235 raportat la art.234 Cod procedură penală cu referire la art.202 alin.1, 3 şi 4 lit.e, art.223 alin. 2 Cod procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul V**** A************* , în prezent reţinut în CRAP din cadrul I.P.J. Iaşi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic de minori”, prevăzute de art.211 al.1,2 rap.la art.210 al.1 lit.a, b C. pen, cu aplicarea art.38 al.1 C.pen, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de începând cu data de 26.11.2015 şi până la 25.12.2015 inclusiv.În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.11.2015, ora 13.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 310/2015 din 18.11.2015