O***** B**** P*** R*********** L**** P*******
Apelant ReclamantD****** F*******
Intimat PârâtDosar nr. 777/188/2015 Decide, Admite apelul declarat de reclamantul Oraşul Bicaz, reprezentat prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 703 din 11.05.2015 pronunţată de Judecătoria Bicaz, jud. Neamţ. Schimbă în totalitate sentinţe apelată, în sensul următor: Admite sesizarea formulată de reclamantul Oraşul Bicaz, reprezentat prin primar, în contradictoriu cu pârâtul – contravenient D****** F******* şi în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii în sumă de 40 lei, aplicată contravenientului D****** F*******, domiciliat în oraşul Bicaz, str. Bistriţei nr. 73, jud. Neamţ, pentru contravenţia prevăzută de OUG nr. 97/2005, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AY nr. 1878117 din 07.11.2006 încheiat de Secţia de Poliţie 20 Bucureşti, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu durata de 8 ore. Dispune executarea sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Bicaz, jud. Neamţ. Dispune emiterea mandatului de executare a sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Pune în vedere contravenientului dispoziţiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, referitoare la înlocuirea sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii în cazul sustragerii cu rea credinţă de la executare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 septembrie 2015. Preşedinte, Judecător,
Hotarare 360/AC din 02.09.2015