S***** V*******
ReclamantI*** E****
PârâtD****** V*******
PârâtS****** M****
PârâtS***** D**
PârâtAdmite ca întemeiată cererea formulată de reclamantul S***** V******* în cauza civilă formulată în contradictoriu cu pârâţii I*** E****,D****** V*******,S****** M****,S***** D**,SANDU ELENA,STANCU GELU,STANCU FLORIN şi NEAGU VIRGINIA-MARIA şi în consecinţă: În temeiul prevederilor art.442 cod proc.civilă,îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele şi în dispozitivul sentinţei civile definitive nr.869/17.12.2015 în sensul că pentru suprafaţa de câte 4.100 mp teren atribuit în cele 6 loturi se va citi ca fiind amplasată în tarlaua 60,conform titlului de proprietate nr.16351/95/27.10.1999 emis pe numele def.Iosif Spiridon,şi nu în tarlalele 76/1 şi 54 aşa cum din eroare s-a înscris în baza raportului de expertiză tehnică judiciară al expertului judiciar Velicu Tudorel. Îndreptarea se va face pe ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării,conform prevederilor art.446 cod proc.civilă. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică,astăzi,25 iulie 2018.
Incheiere finala dezinvestire 418/2018 din 25.07.2018Admite ca întemeiată,aşa cum a fost completată,acţiunea civilă de partaj formulată de reclamantul S***** V******* în contradictoriu cu pârâţii I*** E****,D****** V*******, S****** M****, S***** D**, SANDU ELENA,STANCU GELU,STANCU FLORIN şi NEAGU VIRGINIA-MARIA, conform încheierii de admitere în principiu din data de 19 octombrie 2015,şi în consecinţă: Sistează starea de indiviziune a părţilor în proces în ceea ce priveşte averea succesorală rămasă de pe urma def.IOSIF SPIRIDON,decedat la data de 3.06.2001,IOSIF ZANFIRA, decedată la data de 19.11.1992, STANCU TUDOR,decedat la data de 15.05.2012 şi STANCU NEATA,decedată la data de 8.05.2015,toţi cu ultimul domiciliu în comuna Glodeanu Siliştea,judeţul Buzău, prin omologarea rapoartelor de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii cadastru-topografie ,întocmit de expertul judiciar Velicu Tudor şi în specialitatea construcţii,întocmit de expertul judiciar Ghioca Cameliţa,acesta din urmă în varianta unică, modificată de instanţă,expertize ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, şi atribuie părţilor următoarele loturi fizice şi valorice: Lotul nr.1 în valoare de 26.324 lei se atribuie reclamantului S***** V******* şi este format din casa de locuit cu anexe gospodăreşti situată în comuna Glodeanu Siliştea,satul Casota în valoare totală de 14.978 de lei, suprafaţa de 1.632 mp teren intravilan aferent în tarlaua 9 parcela 20, identificat în planul A al raportului de expertiză Velicu Tudore,în valoare de 7.246 lei şi suprafaţa de 4.100 mp teren arabil extravilan în tarlalele 76/1 şi 54,între punctele1-2-9-8-1 ale planului C la raportul de expertiză Velicu Tudore,în valoare de 4.100 de lei. Are dreptul la un lot valoric de 8.871 de lei şi plăteşte cu titlu de sultă suma de 17.455 de lei,în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinţei,astfel: 3.142 de lei lotului 3 al pârâtei Sandu Elena ; 14.771 de lei loturilor 4,5 şi 6 ale pârâţilor Stancu Gelu, Neagu Virginia-Maria şi Stancu Florin, câte 4.771 de lei fiecare. Lotul nr.2 în valoare de 12.134 de lei se atribuie pârâtului S***** D** şi este format din casa de locuit cu anexe gospodăreşti situată în comuna Glodeanu Siliştea, satul Casota în valoare totală de 2.173 de lei,suprafaţa de 1.320 mp teren intravilan aferent în tarlaua 5 parcela 11,identificat în planul B al raportului de expertiză Velicu Tudorte,în valoare de 5,861 de lei şi suprafaţa de 4.100 mp teren arabil extravilan în tarlalele 76/1 şi 54,între punctele 6-7-14-13-6 ale planului C la raportul de expertiză Velicu Tudore,în valoare de 4.100 de lei. Are dreptul la un lot valoric de 8.872 de lei şi plăteşte cu titlu de sultă suma de 3.262 de lei în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii,astfel:1.630 de lei lotului nr.3 al pârâtei Sandu Elena şi 1.632 de lei loturilor 7,8,9 ale pârâtelor I*** E****,D****** V******* şi S****** M****,câte 544 de lei fiecăreia. Lotul nr.3 în valoare de 8.871 de lei se atribuie pârâtei SANDU ELENA şi este format din suprafaţa de 4.100 mp teren arabil extravilan în tarlalele 76/1 şi 54,între punctele 5-6-13-12-5 ale planului C la raportul de expertiză Velicu Tudore,în valoare de 4.100 de lei şi din sultă în sumă de 4.471 de lei , de la reclamant suma de 3.142 de lei şi de la pârâtul S***** D** suma de 1.630 de lei. Lotul nr.4 în valoare de 8.871 de lei se atribuie pârâului STANCU GELU şi este format din suprafaţa de 4.100 mp teren arabil extravilan în tarlalele 76/1 şi 54,între punctele 4-5-12-11-4 ale planului C la raportul de expertiză Velicu Tudore,în valoare de 4.100 de lei şi din sultă în sumă de 4.471 de lei pe care o primeşte de la reclamant. Lotul nr.5 în valoare de 8.871 de lei se atribuie pârâtei NEAGU VIRGINIA-MARIA şi este format din suprafaţa de 4.100 mp teren arabil extravilan în tarlalele 76/1 şi 54,între punctele 3-4-11-10-3 ale planului C la raportul de expertiză Velicu Tudore,în valoare de 4.100 de lei şi din sultă în sumă de 4.471 de lei pe care o primeşte de la reclamant. Lotul nr.6 în valoare de 8.871 de lei se atribuie pârâtului STANCU FLORIN şi este format din suprafaţa de 4.100 mp teren arabil extravilan în tarlalele 76/1 şi 54,între punctele 2-3-10-0-2 ale planului C la raportul de expertiză Velicu Tudorel,în valoare de 4.100 de lei şi din sultă în sumă de 4.471 de lei pe care o primeşte de la reclamant. Loturile 7,8 şi 9 în valoare de câte 544 de lei se atribuie pârâtelor I*** E****, D****** V******* şi S****** M**** şi sunt formate exclusiv din sultă pe care fiecare o primeşte de la pârâtul S***** D**. Obligă pârâtele I*** E****.D****** V******* şi S****** M**** la plata către reclamant a sumei de câte 467 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi pe pârâţii S***** D**,Sandu Elena,Stancu Gelu,,Stancu Florin şi Neagu Virginia-Maria la plata sumei de câte 949 de lei cu acelaşi titlu reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariile notarului,experţilor şi avocatului. O copie a hotărârii se va înainta Serviciului fiscal al oraşului Pogoanele în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive în vederea stabilirii şi încasării impozitului legal datorat pe transferul dreptului de proprietate prin succesiunea def.Stancu Tudor şi Stancu Neata constând în casa de locuit cu anexe din satul Casota evaluate la 14.978 de lei,suprafaţa de 1632 mp teren intravilan evaluat la 7.246 de lei,suprafaţa de 1320 mp teren intravilan evaluat la 5.861 de lei şi suprafaţa de 24.600 mp teren arabil extravilan evaluat la 24.600 de lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,17 decembrie 2015.
Hotarare 869/2015 din 17.12.2015În temeiul prevederilor art.396 alin.1 cod proc.civilă,amână pronunţarea hotărârii la data de 17 decembrie 2015,ora 14,00 ,instanţa neavând timpul material necesar în acest sens.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2015Pentru ca părţile să ia act de lucrările de expertiză, respectiv a se a înainta expertului Ghioca un exemplar al lucrării Velicu, în vederea centralizării lucrărilor, instanţa dispune amânarea judecăţii cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.11.2015conform prevederilor art.260 alin.2 din codul de procedură civilă în vederea administrării probei cu expertiza.
Incheiere de sedinta din 09.11.2015În temeiul prevederilor art.984 alin.1 cod proc.civilă admite în principiu,aşa cum a fost completată, acţiunea civilă de partaj formulată de reclamantul S***** V******* în contradictoriu cu pârâţii I*** E****,D****** V*******,S****** M****,S***** D**,SANDU ELENA, STANCU GELU,STANCU FLORIN şi NEAGU VIRGINIA-MARIA, şi în consecinţă: Stabileşte elementele prevăzute la art.983 alin.1 cod proc.civilă,astfel: De pe urma def.Iosif Spiridon şi Iosif Zanfira bunul supus împărţelii constă în casa de locuit Constată că au calitatea de coproprietari şi de moştenitori legali,descendenţi de gradul I ai def.IOSIF SPIRIDON, şi IOSIF ZANFIRA, pârâtele Stan Elena,D****** V******* şi S****** M**** şi def.Stancu Tudor,,fiecare cu câte o cotă indiviză de 1 din masa de partaj,cota de 1 cuvenită moştenitorului defunct Stancu Tudor fiind culeasă în indiviziune de moştenitorii săi legali în persoana reclamantului şi a pârâţilor S***** D**,Sandu Elena,Stancu Gelu,Stancu Florin şi Neagu Virginia-Maria. De pe urma def.Stancu Tudor şi Stancu Neata bunurile supuse împărţelii , constau în casa de locuit cu anexe gospodăreşti, suprafaţa de 1833 mp teren intravilan curţi-construcţii şi arabil în, suprafaţa de 1.210 mp teren arabil intravilan , suprafaţa de 24.400 mp teren extravilan,terenuri înscrise în titlul de proprietate şi în certificatul de moştenitor cu partaj succesoral , precum şi în cota indiviză de 1 din casa de locuit moştenită de la def.Iosif Spiridon şi Iosif Zanfira. Constată că au calitatea de coproprietari şi de moştenitori legali, descendenţi de gradul I ai def.STANCU TUDOR şi STANCU NEATA,,reclamantul şi pârâţii ,fiecare cu câte o cotă indiviză de 1/6. Dispune efectuarea în cauză a două expertize tehnice judiciare în specialitatea cadastru-topografie şi construcţii civile, având ca obiective: identificarea, evaluarea şi lotizarea bunurilor supuse partajului cu respectarea principiului partajării în natură şi a voinţei părţilor la data efectuării expertizei, Desemnează pentru efectuarea lucrării în specialitatea cadastru-topografie pe expertul judiciar ing.Velicu Tudorel,cu un onorariu provizoriu de 800 de lei,şi pentru efectuarea lucrării în specialitatea construcţii civile pe expertul judiciar ing.Ghioca Cameliţa,cu un onorariu provizoriu de 1.000 de lei,centralizarea celor două lucrări urmând a fi efectuată de expertul judiciar Ghioca Cameliţa,expertul judiciar Velicu Tudorel având obligaţia să-i pună la dispoziţie,în timp util,un exemplar al expertizei în specialitatea cadastru-topografie. Stabileşte termen pentru judecata în fond la 9 noiembrie 2015. Cu drept de apel odată cu fondul,conform prevederilor art.986 cod proc.civilă.
Incheiereadmitereinprincipiu din 19.10.2015În temeiul prevederilor art.396 alin.1 cod proc.civilă, amână la data de 19 octombrie 2015,ora 14,oo,pronunţarea încheierii de admitere în principiu în cauza civilă cu nr.de mai sus, instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi 12 octombrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2015pentru a se depune la dosarul cauzei diferenţa de taxă judiciară de timbru şi a certificatelor de stare civilă solicitate instanţa dispune amânarea judecăţii cauzei.
Incheiere de sedinta din 28.09.2015Admite ca întemeiată în parte cererea formulată de reclamantul S***** V******* şi în consecinţă: În temeiul prevederilor art.42 alin.1 şi 44 alin. 1 şi 2 din OUG nr.80/2013,cu aplicarea prevederilor art.8 în referire la art.6 lit.d)din OUG nr.51/2008,acordă reclamantului ajutor public judiciar sub forma eşalonării la plată a sumei de 2.841 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru în dosarul civil cu nr.de mai sus,pentru o perioadă de 12 de luni,în 12 rate,din care 11 rate egale de câte 250 de lei şi ultima rată de 91 de lei, începând cu luna iulie 2015, ce se vor achita până în ultima zi a fiecărei luni. În baza prevederilor art.44 alin.3 şi art.41 alin. 1 şi 3 cu aplicarea prevederilor art.40 alin.1 din OUG nr.80/2013, prezenta hotărâre constituie titlu executoriu şi se comunică Primăriei comunei Glodeanu Siliştea pentru încasarea creanţei datorate statului. Cu drept de cerere în reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării,conform prevederilor art.43 alin.4 din OUG nr.80/2013. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 iulie 2015.
Incheiere de sedinta 382/2015 din 16.07.2015