m********* F* S***** N******
InculpatB***** C***** E****
Parte civilăI**** I**
Parte civilăS******* J******* D* U****** B****
Parte civilăS******* M******** H***
Parte civilăFace aplicarea dispoziţiilor art.5 alin.1 C.pen. privind legea penală mai favorabilă. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.5 C.pen.1969 cu aplic. art.5 alin. 1 C.pen. (fapta din 19.07.2010). În baza art.71 alin.1 şi 2 C.pen.1969 şi art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi cu aplic. art.5 alin.1 C.pen., aplică inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art.64 alin.1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen.1969. În baza art.81 alin.1 C.pen.1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art.82 alin.1 C.pen.1969. În baza art.71 alin. 5 C.pen.1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi 84 C.pen.1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate şi a nerespectării obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare pe durata termenului de încercare. În baza art. 7 din Legea 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de date genetice judiciare dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul mr. Popescu Sergiu Nicolae, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 397 alin.1 rap. la art.25 alin. 1 C.pr.pen. corob. cu art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România admite în parte acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă B***** C***** E**** în nume propriu şi obligă asiguratorul S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. la despăgubiri către acestea după cum urmează: - daune morale în cuantum de 200.000 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului victimei Iosub Radu Ionuţ şi de 25.000 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului victimei Popescu Nicoleta. - acordă daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare în cuantum de 10.000 lei. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor părţii civile B***** C***** E****, de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului victimei Popescu Ştefan şi în calitate de moştenitoare a numitei Bitire Elena. În baza art. 397 alin.1 rap. la art.25 alin. 1 C.pr.pen. corob. cu art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România admite în parte acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă I**** I** şi obligă asiguratorul S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. la despăgubiri către acestea după cum urmează: daune morale în cuantum de 100.000 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului victimei Iosub Radu Ionuţ. În baza art. 397 alin.1 rap. la art.25 alin. 1 C.pr.pen. corob. cu art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România admite în parte acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Popescu Rada şi obligă asiguratorul S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. la despăgubiri către acestea după cum urmează: - daune morale în cuantum de 15.000 lei ca urmare a decesului victimei Popescu Ştefan şi de 15.000 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului victimei Popescu Nicoleta. - daune materiale în cuantum de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor părţii civile Popescu Rada de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului victimei Iosub Radu Ionuţ. În baza art. 397 alin.1 rap. la art.25 alin. 1 C.pr.pen. corob. cu art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România admite în parte acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Popescu Florin şi obligă asiguratorul S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. la despăgubiri către acestea după cum urmează: daune morale în cuantum de 15.000 lei ca urmare a decesului victimei Popescu Ştefan şi de 15.000 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului victimei Popescu Nicoleta. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor părţii civile Popescu Florin. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Popescu Laura Mihaela, ca nefondată. Respinge, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile S******* M******** H***, S******* J******* D* U****** B**** şi Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila Constată lipsa calităţii procesuale în cauză a asiguratorului S.C. Carpatica Asig. SA Sibiu. În baza art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă pe inculpatul mr. Popescu Sergiu Nicolae la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 276 alin. 1 şi 4 C.pr.pen. corob. cu art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România obligă pe asiguratorul SC Ominiasug Vienna Insurance Group SA la plata sumei de 4.179,64 lei către partea civilă B***** C***** E**** cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 276 alin. 1 şi 4 C.pr.pen. corob la art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind Asigurările şi reasigurările în România obligă pe asiguratorul SC Ominiasug Vienna Insurance Group SA la plata sumei de 4.800 lei către părţile civile Popescu Rada şi Popescu Florin cu titlu de cheltuieli judiciare. Respinge, ca neîntemeiată, cererea părţii civile Popescu Laura Mihaela de acordare a cheltuielilor judiciare. Admite cererea inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE privind prelungirea dreptului de circulaţie. În baza art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prelungeşte dreptul de circulaţie pentru inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE cu 30 de zile, începând cu data de 06.02.2016 până la data de 06.03.2016, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului poliţiei rutiere din cadrul I.P.J. Buzău. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.02.2016.
Hotarare 5/2016 din 02.02.2016În baza art. 391 alin. 1 C.pr.pen. deliberarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 02.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2016Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2016, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 12.01.2016Amână judecarea cauzei la data de 12.01.2016. Admite cererea inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE. În baza art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prelungeşte dreptul de circulaţie pentru inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE cu 30 de zile, începând cu data de 07.01.2016, până la data de 05.02.2016, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului poliţiei rutiere din cadrul I.P.J. Buzău. În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2015.
Incheiere de sedinta din 15.12.2015Admite cererea inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE. În baza art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prelungeşte dreptul de circulaţie pentru inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE cu 30 de zile, începând cu data de 08.12.2015 până la data de 06.01.2016, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului poliţiei rutiere din cadrul I.P.J. Buzău. În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel odată cu fondul. Examinată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.12.2015.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Stabileşte termen de control pentru data de 15.12.2015.
Incheiere de sedinta din 17.11.2015Admite cererea inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE. În baza art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prelungeşte dreptul de circulaţie pentru inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE cu 30 de zile, începând cu data de 08.11.2015, până la data de 07.12.2015, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului poliţiei rutiere din cadrul I.P.J. Buzău. În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel odată cu fondul. Examinată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2015.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015În baza art.278 C.pr.pen. îndreaptă, din oficiu, eroarea materială strecurată în încheierea din camera de consiliu din data de 06.08.2015, pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în dosarul nr. 78/753/2015 cu privire la cererea inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE de acordare a dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, în sensul că la filele 2-3 se va consemna „Judecător de cameră preliminară” în loc de „ Judecător de drepturi şi libertăţi”, cum din eroare s-a menţionat. Despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul actului corectat. Admite cererea inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE. În baza art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prelungeşte dreptul de circulaţie pentru inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE cu 30 de zile, începând cu data de 09.10.2015, până la data de 07.11.2015, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului poliţiei rutiere din cadrul I.P.J. Buzău. În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2015.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015În baza art. 278 alin. 1 C.pr.pen., îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în minuta încheierii de şedinţă şi în încheierea de şedinţă de cameră de consiliu din data de 08.09.2015 a Tribunalului Militar Bucureşti (ds. nr. 78/735/2015), care a avut ca obiect verificarea - după trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. 185/P/2014 din 06.07.2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, a inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. - a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în sensul că: În loc de: „Definitivă în baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen.” se va citi „Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, cum este corect. În baza art. 278 alin. 3 C.pr.pen., despre îndreptarea efectuată, se va face menţiune şi la sfârşitul actelor corectate. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Examinată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.09.2015În baza art. 346 alin. 1 rap. la art. 345 alin. 1 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 185/P/2014 din 06.07.2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti privind pe inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.. precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE. Admite cererea formulată de inculpat şi în baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prelungeşte dreptul de circulaţie pentru acesta cu 30 zile, începând cu data de 09.09.2015 până la data de 08.10.2015 inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău – Serviciul Poliţiei Rutiere. Admite cererea formulată de apărătorul ales al părţii civile Bitire Carmen - Elena, avocat Grigore Gheorghe şi îndreaptă eroarea materială din cuprinsul actelor dosarului în sensul că se va citi BITIRE CARMEN-ELENA cum este corect, în loc de BITERE CARMEN-ELENA, cum în mod greşit a fost menţionat în actele dosarului. Conform art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă în baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08.09. 2015.
Incheiere camera preliminara din 08.09.2015Admite cererea inculpatului mr. POPESCU SERGIU NICOLAE În baza art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ?i completările ulterioare, prelunge?te dreptul de circulaţie pentru inculpatul mr. POPESCU SERGIU NICOLAE cu 30 de zile, începând cu data de 10.08.2015, până la data de 08.09.2015, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului poliţiei rutiere din cadrul I.P.J. Buzău. Cu drept de contesta?ie odată cu solu?ia ce se va pronun?a potrivit art.346 alin. 1 sau 2 C.pr.pen. Examinată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.08.2015.
Incheiere de sedinta din 06.08.2015