S**** A***** M****
InculpatS*** T****
InculpatB**** A***
Parte vătămatăCondamnă inculpatul S**** A***** M**** la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. În baza art. 67 Cod penal interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară ce se va executa după pedeapsa închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pedeapsă accesorie ce se va executa pe durata executării pedepsei închisorii În temeiul art. 104 alin. 2 Cod penal, revocă liberarea condiţionată dispusă la data de 21.01.2015, din executarea pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 354/10.03.2014 a Judecătoriei Bistriţa , cu rest rămas de executat de 257 zile. În temeiul art. 43 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 104 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pronunţată prin prezenta, se adăugă restul de 257 zile din executarea pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 354/10.03.2014 a Judecătoriei Bistriţa, urmând ca în final inculpatul, să execute pedeapsa de 2 ani, şi 257 zile închisoare. În baza art. 67 Cod penal interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară ce se va executa după pedeapsa închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pedeapsă accesorie ce se va executa pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 72 alin. 1 din noul cod penal scade perioada reţinerii şi a arestării preventive din data de 13.02.2015 şi până la data de 25.06.2015. Menţine starea de arest a inculpatului conform art.399 cod procedură penală. Condamnă inculpata S*** T**** la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 - 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoare măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş la datele fixate de acesta; b) Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) Să comunice schimbarea locului de muncă; e) Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existenţă. f) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile la Administraţia Domeniului Public Chiheru de Jos (activităţi de salubrizare, măturat, golit coşuri gunoi, săpat, greblat, curăţenie alei, peluze etc.) În baza art. 91 alin.4 Cod de procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatei că în situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere sau a neîndeplinirii integrale, până la expirarea termenului de supraveghere, a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta sentinţă se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei. Dispune încetarea măsurii arestului la domiciliu, având în vedere soluţia pronunţată în cauză. În baza art. 19 alin. 1, 5, art.23 alin. 3, art. 25 alin.1, art.397 alin.1 Cod de procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, se va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă B**** A***, şi vor fi obligaţi inculpaţii la plata sumei de 600 lei reprezentând prejudiciul creat părţii civile. În baza art. 274 alin. 2 raportat la art. 272 Cod de procedură penală, va obliga inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 1780 lei, - respectiv 890 lei care vor fi suportate de către fiecare inculpat, din care suma de 80 lei este aferentă urmăririi penale, iar onorariul avocaţilor din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie- . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.06.2015.
Hotarare 170/2015 din 25.06.2015Amână pronunţarea la data de 25.06.2015, ora 15.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2015Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul Încheierii Penale din data de 09.06.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.06.2015Constată că subzistă temeiurile care au determinat menţinerea arestării preventive dispusă prin încheierea penală nr. 20/CC din data de 13.02.2015 faţă de inculpatul S**** A***** M**** Constată că subzistă temeiurile care au determinat menţinerea arestării la domiciliu dispusă prin încheierea penală nr. 20/CC din data de 13.02.2015 faţă de inculpata S*** T**** Menţine starea de arest preventiv a inculpatului S**** A***** M****. Menţine starea de arest la domiciliu a inculpatei S*** T****. Cu drept de contestaţie, ce se depune la judecătorul de cameră preliminară ce a pronunţat încheierea atacată, în termen de 48 de ore de la comunicare pentru cei lipsă, şi de la pronunţare pentru cei prezenţi.
Incheiere de sedinta din 09.06.2015Amână pronunţarea cu privre la verificarea măsurilor preventive privind pe inculpaţi, la data de 09.06.2015, ora 15. Amână cauza la data de 22.06.2015. pentru administrarea probei cu martori
Incheiere de sedinta din 08.06.2015În temeiul art. 208 alin. 4 C.p.p., constată că subzistă temeiurile care au determinat menţinerea arestării preventive dispusă prin încheierea penală nr. 20/CC din data de 13.02.2015 faţă de inculpatul S**** A***** M****. Constată că subzistă temeiurile care au determinat menţinerea arestării la domiciliu dispusă prin încheierea penală nr. 20/CC din data de 13.02.2015 faţă de inculpata S*** T**** Menţine starea de arest preventiv a inculpatului S**** A***** M****. Menţine starea de arest la domiciliu a inculpatei S*** T****. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive şi de revocare a măsurii arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie, ce se depune la judecătorul de cameră preliminară ce a pronunţat încheierea atacată, în termen de 48 de ore de la comunicare pentru cei lipsă, şi de la pronunţare pentru cei prezenţi.
Incheiere de sedinta din 04.05.2015Amână cauza la data de 04.05.2015. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 330/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, privind pe inculpaţii S**** A***** M**** şi S*** T****. Constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor preventive faţă de inculpaţii S**** A***** M**** şi S*** T****, măsură pe care o menţine. Dispune începerea judecăţii cu privire la inculpaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă în ceea ce priveşte menţinerea stării de arest şi definitivă în ceea ce priveşte constatarea legalităţii sesizării instanţei cu rechizitoriul.
Incheiere de sedinta din 06.04.2015Menţine starea de arest preventiv a inculpatului S**** A***** M****. Menţine starea de arest la domiciliu a inculpatei S*** T****. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, sau cu măsura controlului judiciar. Stabileşte termen de judecată la data de 06.04.2015 pentru verificarea legalităţii sesizării instanţei cu rechizitoriul, administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală pentru care dispune citarea inculpaţilor şi a părţii vătămate.
Incheiere camera preliminara din 12.03.2015