T****** M****
Reclamant ReclamantC***** D* A*** C******
Pârât PârâtM******** J********
Pârât PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C***** D* A*** C****** ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei de interes invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, respinge capetele 1 şi 2 de cerere ca fiind lipsite de interes. Admite în parte acţiunea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta C***** D* A*** C****** la plata către reclamantă a actualizării cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, începând cu data de 10.12.2015 şi până la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de declarare a căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.03.2017.
Hotarare 1132/2017 din 30.03.2017Amână pronunţarea la data de 30.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2017În baza disp. art. 520 alin. 4 C.pr.civ. suspendă judecarea cauzei până la pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1733/1/2016 având ca obiect cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de exercitare a căii de atac urmând a se depune la prezenta instanţă, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.05.2016.
Incheiere suspendare din 16.05.2016Faţă de lipsa de procedură amână cauza şi acordă termen la 16.05.2016. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.04.2016.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016