M********* I***
PetentU******* A************ T********** L******** M***
PârâtRespinge acţiunea. Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare. În baza disp. art. 425 alin. 3 teza finală, art. 471 alin. 1 C.pr.civ., pentru exercitarea căi de atac a apelului, cererea şi motivele se vor depune la Judecătoria Oraviţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2016.
Hotarare 701/2016 din 16.11.2016Admite cererea formulată de reprezentantul reclamantului pentru a depune concluzii scrise. Amână pronunţarea cauzei la data de 16 noiembrie 2016. Dată şi citită în şedinţa publică din data de 02 noiembrie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2016Acordă termen la data de 02.11.2016 pentru când se citează reclamantul cu menţiunea de a se prezenta la termenul fixat în vederea ascultării. Se citează pârâta.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Dispune efectuarea unei adrese către pârâtă cu menţiunea de a comunica dacă imobilul teren a făcut obiectul fondului funciar, al constituirii şi reconstituirii, în favoarea oricărei persoane, alta decât reclamantul M********* I***. Amână judecarea cauzei la 05.10.2016, pentru când părţile au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 05.09.2016Pune în vedere reclamantului, prin adresă, să depună la dosar dovada achitării diferenţei de 700 lei reprezentând onorariu expert. Amână judecarea cauzei la 05.09.2016, pentru când părţile au TC. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 Iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.06.2016Pune în vedere reclamantului, prin avocat, să depună la dosar dovada achitării diferenţei de 700 lei reprezentând onorariu expert. Efectuarea unei adrese către expert, cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză vizat de către OCPI. Dispune comunicarea raportului de expertiză cu părţile lipsă. Amână judecarea cauzei la 27.06.2016, pentru când părţile au TC. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016Pune în vedere reclamantului, prin avocat, să depună la dosar dovada achitării avansului onorariu expert în cuantum de 700 lei. Amână judecarea cauzei la 16.05.2016, pentru când părţile au TC. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 Aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Desemnează în cauză în calitate de expert în specialitatea topografie pe expert Iordan Nicolae Amedeu. Stabileşte onorariu expert în cuantum de 700 lei în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reprezentantei reclamanţilor să depună la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de expert. Dispune efectuarea unei adrese către Biroul Local de Expertiză pentru a comunica faptul că în cauză a fost numit expert Iordan Nicolae Amedeu şi a fost fixat onorariu expert în cuantum de 700 lei în sarcina reclamanţilor. Dispune efectuarea adresei către expert Iordan Nicolae Amedeu, pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, cu menţiunea de a răspunde la obiectivele propuse şi încuviinţate, respectiv: 1. să identifice imobilul denumit Grajdi nr.2 şi terenul aferent acestuia, situat în localitatea Lăpuşnicu Mare, jud. Caraş-Severin şi să determine suprafaţa reală a imobilului şi terenului aferent acestuia conform folosinţei actuale 2. să întocmească cu privire la imobilul Grajdi, nr. 2 şi terenului aferent acestuia situat în localitatea Lăpuşnicu Mare, jud. Caraş-Severin documentaţia de prima intabulare în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, astfel cum este prevăzut de art. 23 din Anexa la Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, nr. 700/2014, pentru aprobarea regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi de carte funciară. 3. să stabilească, în lumina constatărilor din documentaţia de primă intabulare, linia de hotar dintre imobilului reclamantului şi vecinătăţile terenului 4. să stabilească modul de folosinţă a imobilului şi să arate dacă este vizibilă folosinţa acestuia Amână judecarea cauzei la 04.04.2016, pentru când părţile au TC. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.02.2016Admite cerere reprezentantului reclamantului şi acordă un nou termen de judecată pentru a se da posibilitatea obţinerii unui acord scris din partea pârâtei cu privire la expertul ce urmează a fi desemnat în cauză. Stabileşte termen de judecată la data de 22 februarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.01.2016Încuviinţează reclamantului proba cu expertiza topografică. Stabileşte următoarele obiective de expertiză: 1. să identifice imobilul denumit Grajdi nr.2 şi terenul aferent acestuia, situat în localitatea Lăpuşnicu Mare, jud. Caraş-Severin şi să determine suprafaţa reală a imobilului şi terenului aferent acestuia conform folosinţei actuale 2. să întocmească cu privire la imobilul Grajdi, nr. 2 şi terenului aferent acestuia situat în localitatea Lăpuşnicu Mare, jud. Caraş-Severin documentaţia de prima intabulare în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, astfel cum este prevăzut de art. 23 din Anexa la Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, nr. 700/2014, pentru aprobarea regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi de carte funciară. 3. să stabilească, în lumina constatărilor din documentaţia de primă intabulare, linia de hotar dintre imobilului reclamantului şi vecinătăţile terenului 4. să stabilească modul de folosinţă a imobilului şi să arate dacă este vizibilă folosinţa acestuia Admite cerere reprezentantului reclamantului şi acordă un nou termen de judecată pentru a se da posibilitatea părţilor să ajungă la un acord cu privire la expertul ce urmează a fi desemnat pentru efectuarea expertizei. În temeiul art.258 alin.1 Cod de procedură civilă, încuviinţează reclamantului proba cu doi martori în dovedirea motivelor invocate în cererea de chemare în judecată. Potrivit art. 311 alin. 1) noul cod de procedură civilă, dispune citarea şi ascultarea martorilor Bumbeş Pavel şi Biboi Petru. Stabileşte termen de judecată la data de 25 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Dispune introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Unităţii Administrativ Teritoriale a comunei Lăpuşnicel. Se citează pârâta cu copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe precizarea de acţiune. Stabileşte termen de judecată la data de 14 decembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 02.11.2015Admite cererea de amânare formulată de către domnul avocat Rusu Ioan. Pune în vedere domnului avocat să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3637,17 lei, în original. Stabileşte termen de judecată la data de 2 noiembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 05.10.2015Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Cu reexaminare in 5 zile de la comunicare Data in camera de consiliu azi 07.09.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.09.2015.
Incheiere de sedinta din 07.09.2015Amână judecarea cauzei. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 7 septembrie 2015 termen pentru care se va cita petentul cu menţiunea de a arată starea materială a acestui şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor sale şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată, o declaraţie pe propria răspundere a acestuia în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2015.
Incheiere de sedinta din 08.07.2015Admite cererea de abţinere formulată de d-nul judecător Popuţi Lucian Mihai, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei civile înregistrată sub nr. 800/273/2015 la Judecătoria Oraviţa şi, pe cale de consecinţă, dispune repartizarea aleatorie a acestei cauze. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iunie 2015.
Incheiere abtinere din 11.06.2015