L*** S*********** D** Î********* B******** P** R*********** S**** L***** G********** C******** D**** Z********** L******** C******** S**** Ş***
Reprezentant legalL***** "******** C******** D*******
PârâtC******** L**** D******* - P*** P*****
PârâtI************ Ş***** J******* B*******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul I************ Ş***** J******* B*******. Admite acţiunea formulată de reclamanţii: Sîrbu Lucian Gheorghiţă, Călinescu Dinu, Zvorişteanu Luminiţa, Călinescu Stela, Bîrsan Elena şi Răileanu Angelica - prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în contradictoriu cu pârâţii: Liceul ,,Dimitrie Cantemir” Darabani, Consiliul Local Darabani - prin Primar şi I************ Ş***** J******* B*******. Obligă pârâtul Liceul ,,Dimitrie Cantemir” Darabani să modifice statul de personal începând cu data de 01.01.2015 în ceea ce - i priveşte pe reclamanţi şi să le emită acestora decizii de reîncadrare salarială, în sensul includerii şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procentul acordat până la data de 31.12.2014 . Obligă pârâtul I************ Ş***** J******* B******* să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre. Obligă pârâţii Liceul ,,Dimitrie Cantemir” Darabani şi Consiliul Local Darabani să plătească reclamanţilor diferenţele salariale reprezentând sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare aferente intervalului 01.01.2015 - 02.06. 2015 sumele urmând a fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie de la data scadenţei până la 25.03.2015 precum şi dobânda legală de la 26.03.2015 până la data plăţii efective. Executorie de drept. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare . Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 02.06.2015.
Hotarare 621/2015 din 02.06.2015