S* S**** I***** S**
ReclamantS* S******* C***** G*** S**
PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 5251/CC din data de 02.10.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău în sensul că penalităţile pe care le datorează pârâta sunt în cuantum de 255,84 lei şi nu de 1255,84 lei cum eronat a fost menţionat în sentinţă. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 5251/CC din data de 02.10.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţă publică,azi, 02.11.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.11.2015Admite cererea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. SIMBA INVEST S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. SECURITY CONDOR GRUP S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 991,63 lei reprezentând contravaloare factură nr.F4 4151645/15.01.2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi în cuantum de 1255,84 lei calculate la data de 24.06.2015, care vor curge în continuare până la plata efectivă a debitului principal, dar nu mai mult decât debitul principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.10.2015.
Hotarare 5251/2015 din 02.10.2015