B***** M***** -** K*** M*****
ReclamantT**** F*****
PârâtAdmite excepţia perimării , invocată din oficiu. Respinge, ca fiind perimată, cererea de chemare în judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. În cazul exercitării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 octombrie 2016.
Hotarare 1550/2016 din 13.10.2016Încheiere/Admite cererea de suspendare a cauzei ca obiect având ca obiect hotărâre care ţine loc de act autentic, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul .În temeiul art. 413 al.1 pct.1 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ce face obiectul dosarului nr.489D/2015 al Curţii Constituţionale a României. Cu drept de recurs cât durează suspendarea, cerere care se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 septembrie 2015.
Incheiere suspendare din 10.09.2015Pentru a se face dovada înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară şi a exercitării dreptului de preempţiune, conform prevederilor Legii 17/2014 şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 755/2014, acordă termen de judecată la 10.09.2015
Incheiere de sedinta din 28.05.2015