S******* E***** A*****
InculpatC***** L****
Parte vătămatăRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art 32 raportat la art 233 C Pen cu aplicarea art 5 C Pen în infracţiunea prevăzută de art 32 raportat la art 228-229 alin 1 C Pen cu aplicarea art 5 C Pen ca nefondată. În temeiul art 32 raportat la art 233 C Pen cu aplicarea art 5 CPen şi cu aplicarea art 396 alin 10 C Pr Pen Condamnă inculpatul S******* E***** A***** la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art 67 C Pen Interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani exercitarea drepturilor prevăzute de art 66 lit a şi b C Pen respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art 68 C Pen. În temeiul art 65 C Pen Interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art 66 lit a şi b C Pen respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art 91 si art 92 C Pen Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S******* E***** A***** pe durata unui termen de 3 ani. În temeiul art 93 alin 1 C Pen Impune inculpatului S******* E***** A***** următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art 93 alin 2 lit b C Pen Impune inculpatului S******* E***** A***** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art 93 alin 3 C Pen Obligă inculpatul S******* E***** A***** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Murighiol, ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Tulcea în funcţie de posibilităţile concrete de executare existente la nivelul instituţiei. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art 96 C Pen. în sensul că săvâr?irea unei noi infrac?iuni ori neexecutarea cu rea credin?ă a obliga?iilor impuse are ca efect revocarea măsurii suspendării executării pedepsei şi dispunerea executării ei în regim de deten?ie. Datele prevăzute la art 93 alin 1 lit c –e se comunică Serviciului de Proba?iune Tulcea iar supravegherea executării obliga?iilor prevăzute la art 93 alin 2 lit b şi alin 3 se face de Serviciul de Proba?iune Tulcea. În temeiul art 65 alin 3 C Pen Suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de supraveghere de 3 ani. În temeiul art 274 alin 1 C Pr Pen Obligă inculpatul S******* E***** A***** la plata sumei de 350 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei în cursul urmăririi penale. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 260 lei, se va vira din fondul MJ către BA Tulcea pentru avocat Stănescu Vasile. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?a publică din 15.04.2016.
Hotarare 617/2016 din 15.04.2016Amână pronunţarea la 15.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2016pentru îndeplinirea procedurii de citare cu persoana vătămată
Incheiere de sedinta din 14.03.2016