G**** M******
InculpatS***** R**** R********** D* A*** P*** D********* C******
Parte civilăS.P. nr.121/01.06.2016 - În baza art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. 2 din C.pen.din 1969 în vigoare anterior datei de 1.02.2014 cu aplicarea art. 5 alin. 1 din C.pen. actual privind legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei condamnă pe inculpata G**** M****** la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art. 65 din C.pen. din 1969 interzice inculpatei cu titlul de pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a(dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) ,lit. b(dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c (dreptul de a ocupa funcţiile de asociat şi administrator de societăţi comerciale) pe durată de 3 ani. În baza art. 861 alin. 1 rap. la art. 862 alin.1 din acelaşi C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durată de 6 ani ce constituie termen de încercare. În baza art. 863 alin.1 din acelaşi C.pen. inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta la Serviciul de probaţiune Olt din subordinea Min. Justiţiei la datele fixate de acesta - va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea - va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Se pun în vedere inculpatei prevederile art. 864 din acelaşi C.pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei. În baza art. 71 alin. 2 din acelaşi C.pen. interzice inculpatei cu titlul de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a(de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b (de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c teza I-a (de a ocupa funcţiile de asociat şi administrator de societăţi comerciale) C.p. pe durata pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 din acelaşi C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 348 C.pr.pen. dispune anularea facturilor având menţiunea furnizorilor - SC Bolory Com Srl având nr. 1012718/5.05.2010,1012717 din 4.05.2010,1012715/3.05.2010,1012714/2.05.2010,1012713/01.05.210 1012712/10.10.2009 1012558/12.08.23008, 1012557/11.08.2008 1012556/10.08.2008,1012555/9.08.2008, 1012554/8.08.2008,1012553/7.08.2008, 1012552/6.08.2008,1012551/5.08.2008 şi a chitantelor cu acelasi nr. si dată - Sc Mariaco Internaţional Srl având nr. 1855425/25.04.2007,1855424/24.04.2007, nr. 1855423/23.04.2007 1855422/22.04.2007, 1855421/21.04.2007, 1855420/20.04.2007 1855419/19.04.2007, 1855418/18.04.2007 1855417/17.04.2007 1855416/16.04.2007, 1855415/15.04.2007 1855414/14.04.2007 1855413/13.04.2007, 1855412/12.04.2007, 1855411/11.04.2007 1855410/10.04.2007, 1855408/15.03.2007, 1855406/13.03.2007 1855405/12.03.2007, 1855404/11.03.2007 1855403/10.03.20071855402/4.03.2007, 1855401/8.03.2007 şi a chitantelor cu acelaşi nr. si data - Sc Ytaland Grup Srl cu nr. 0010935/10.04.2010, 0010936/11.04.2010 ,0010938/12.04.2010 0010939/15.04.2010, 0010940/19.04.2010, 0010941/21.04.2010, 0010942/28.04.2010 0010943/24.04.2010 0010944/25.04.2010, 00109454/26.04.2010, 0010946/28.04.2010 0010947/28.04.2010, 0031890/02.03.2008, 0031889/1.03.2008 0031888/31.01.2008 0031887/30.01.2008. 0031886/29.01.2008, 0031885/28.01.2008 0031884/27.01.2008, 0031883/26.01.2008, 0031882/25.01.2008, 0031881/24.01.2008 0031880/23.01.2008, 0031879/22.01.2008, 00311878/21.01.2008 0031877/20.01.2008 0031876/19.01.2008 0031875/18.01.2008, 0031874/17.01.2008, 0031873/26.01.2008, 0031872/15.01.2008 , 0031871/14.01.2008, 0031870/13.01.2008 0031869/12.01.2008, 0031868/11.01.2008, 0031867/10.01.2008, 0031866/9.01.2008, 0031865/8.01.2008, 0031864/7.01.2008, 0031863/6.01.2008, 0031862/5.01.2008, 0031861/3.01.2008 0031860/4.01.2008, 0031859/31.12.2007, 0031858/30.12.2007 0031857/29.11.2007 0031856/28.12.2007, 0031855/28.12.2007, 00311854/28.12.2007, 0031853/27.12.2007 şi a chitanţelor cu aceleaşi numere şi date -Sc Euro Nord Srl cu nr. 8976205/26.007.2007, 8976206/27.01.2007, 8976207/28.01.2007, 8976208/29.01.2007, 8976209/30.01.2007 8976210/31.01.2007, - Sc Euroglyph Consulting Srl cu nr. 0012812/19.06.2007 -S.c. Cristal Shoes prod Srl cu nr. 0557452/1.03.2010, 0557453/2.03.2010,0557454/3.03.2010,0557455/4.03.2010, 0557456/5.03.2010,,0557457/6.03.20100557458/7.03.,20100557459/2.03.2010 -Sc Gibifi Srl cu nr. 0020123/0020145 -Sc Cebu Trade Srl cu nr. 0055659-0055690 -SC Nancy Group Impex Srl cu nr. 0043608-0043638 -Sc Macor Compimpex Srl cu nr. 0005167 – 0005190 -Sc Ver Comert 1995 Srl 0060801-0060850 -Sc International Prod Com Srl 00150220008894 - Sc Cosercon cu nr. 1058011,1058013-1058050 -Sc Flondor Srl cu nr.0006420-0096473 -Sc D &M Construcţii Ambient Srl cu nr.0854413-0864672 -Sc Elecos-Com Prod Srl cx nr. 0254077-9254082 si a chitanţelor cu aceleaşi numere -Sc Price Point Srl cu nr. 0795501-0795517 şi a chitantelor cu aceleaşi numere. -Sc Camadore Tradecu nr. 5002820-5002844 şi a chitanţelor cu aceleaşi numere. -Sc Romex Srl cu nr.0007502-0007521 si a chitanţelor cu aceleasi numere -Sc Tekado GrupSrl cu nr. 010542-010548 si a chitantelor cu aceleasi numere -Sc Fifty Group Invest Srl cu nr. 1477708-1477716 -Sc Comintel Srl cu nr. 2159961 -Sc San Zin Trading Srl cu nr. 0000051-000059 Obligă pe inculpată la plata sumei de 267.172 lei, din care 120.068 lei reprezintă impozit pe profit şi 147.104 lei T.V.A.,cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale compensatorii şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii reprezentate de majorări de întârziere cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale moratorii ( până la data de 17 mai 2016 în cuantum de 382.385 lei) şi penalităţi de întârziere (până la aceiaşi dată în cuantum de 40.076 lei)cu titlul de sancţiune civilă, calculate asupra acestei sume, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la achitarea integrală, către partea civilă Min. Finanţelor - A.N.A.F.- Direcţia generală regională a finanţelor publice Craiova . Constată că în contul acestor obligaţii inculpata a achitat suma de 68.000 lei. În baza art. 11 din legea nr. 241/2005 dispune măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatei până la concurenţa sumelor de mai sus stabilite ca despăgubiri pentru daune materiale compensatorii şi moratorii. În baza art. 252 alin. 1 C.pr.pen. constată că obligaţia de identificare şi evaluare a bunurilor sechestrate revine organului care aplică sechestrul. În baza art. 12 din legea nr. 241/2005 constată că inculpata nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal ai societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar dacă a fost numită sau aleasă, că este decăzută din drepturi. În baza art. 7 alin.1 din legea nr. 26/1990 rep. rap.la art. 13 alin. 1 din legea nr. 241/2005 dispune să se trimită Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, copie a acesteia . În baza art. 7 alin. 2 din legea nr. 26/1990 rep. rap.la art. 13 alin. 2 din legea nr. 241/2005 dispune să se facă înregistrări în registrul comerţului cu privire la cele de mai sus. Obligă pe inculpată la plata sumei de 4.000 de lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare şi constată că suma de 100 de lei ce se avansează către Baroul Olt reprezentând onorariu de avocat din oficiu în cotă parte pentru asistenţa juridică în cursul camerei preliminare conform delegaţiei cu nr. 278/2015 din 17.03.2015 rămâne în sarcina statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 01 iunie 2016 ,ora 12,00 la Tribunalul Olt.
Hotarare 121/2016 din 01.06.2016În temeiul art.391 alin.1 C.p.p.; Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 01 iunie 2016, ora 12:00. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 23 mai 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2016Admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, conf.art.386 C.p.p. şi acordă un nou termen de judecată la data de 23.05.2016 ora 09:00, sala 1. Se va emite adresă către consultantul fiscal Marica Petre Jan pentru ca până la termneul de judecată să comunice instanţei cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii privind prejudiciul reţinut în suplimentul la raportul de expertiză fiscală întocmit de acesta. Prorogă discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice formulate în dezbateri de inculpată prin apărătorii aleşi , dar şi a cererii de evaluarea a bunurilor mobile , depusă la dosar de inculpată, la termenul de judecată stabilit. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.04.2016.
Incheiere de sedinta din 25.04.2016Admite cererea de amânare formulată de inculpata prin apărătorii alesi şi pentru ca aceasta să depună înscrisuri privind plata prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, acordă termen la data de 25 aprilie 2016, ora 09:00. Admite proba extrajudiciară cu înscrisul depus la acest termen de inculpată, prin apărătorii aleşi, respectiv „Raport de evaluare – bunuri mobile”, ca fiind util soluţionării cauzei. Pune în vedere apărătorilor aleşi ai inculpatei că se vor aplica sancţiuni în cazul lipsei de la termenul stabilit. Inculpata G**** M****** şi partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin DGRFP Craiova au termen în cunoştinţă urmând a nu mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 28.03.2016, la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 28.03.2016Admite cererea formulată de inculpată prin apărătorii aleşi si dispune emiterea unei adrese către expertul fiscal pentru a răspunde şi la punctul 3 al obiectivelor dispuse prin încheierea din 15.02.2016, la care nu s-a răspuns corect. Stabileşte în acest sens termen la data de 28.03.2016 ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 07.03.2016.
Incheiere de sedinta din 07.03.2016Se va emite adresă către expertul fiscal Marica Petre Jan pentru a i se comunica faptul că s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză – filele 121-145 dosar, având obiectivele menţionate în practicaua prezentei. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 07 martie 2016, ora 09:00, în vederea întocmirii suplimentului la raportul de expertiză fiscală dispus în cauză. Inculpata G**** M****** şi partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin DGRFP Craiova au termen în cunoştinţă urmând a nu mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016Amână cauza la data de 15 Februarie 2016 pentru a da posibilitatea Reprezentantului Ministerului Public să poată studia raportul de expertiză fiscală depus la dosarul cauzei şi pentru a se cita următorii doi martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 25.01.2016Amână cauza la data de 25 Ianuarie 2015, sala 1, ora 09.00 pentru cand se vor cita primii trei martori din rechizitoriu şi pentru emiterea unei adrese către expertul desemnat cu efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Amână cauza la data de 14 Decembrie 2015, ora 09.00 pentru cand se va emite o adresa către expertul desemnat în vederea efectuarii unui supliment al raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.11.2015Amână cauza la data de 16 Noiembrie 2015 pentru când apărătorii inculpatei vor depune la dosarul cauzei o cerere de probatorii care să fie administrată de către completul de judecată iniţial investit.
Incheiere de sedinta din 05.10.2015Amână cauza la data de 5 Octombrie 2015, ora 09.00 pentru emiterea unei adrese către DGRFP Craiova în care să precizeze dacă se constituie parte civilă şi cu ce sumă.
Incheiere de sedinta din 14.09.2015Încheierea Nr. 50/2015 În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 617/P/2012 al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt privind pe inculpata G**** M****** trimisă în judecată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din legea nr. 241/2005 rap. la art. 35 alin.1 C , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Respinge cererea şi excepţiile formulate la data de 7.04.2015 de inculpată ca nefondate. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpată . Stabileşte termen de judecată la data de 14 sept.2015 fără citarea părţilor. Cu drept de contestaţie în terme de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24 iunie 2015 ora 12,00 la Tribunalul Olt .
Incheiere camera preliminara 50/2015 din 24.06.2015Acordă termen pentru pronunţare la data de 24 Iunie 2015, ora 12.00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2015