O****** I***
PetentI************ J******* D* P****** S****** - P*** R***********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul O****** I*** împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 14350 din data de 09.11.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, ca neîntemeiată. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către petent, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2016.
Hotarare 2908/2016 din 07.07.2016Amână pronunţarea la data de 07.07.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2016Amână judecarea cauzei la data de 23 iunie 2016, pentru când se vor cita intimatul şi martorul asistent petentului. Martorul asistent Maloş Stelian Ştefan va fi citat cu mandat de aducere şi cu precizarea că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea acestuia cu amendă în conformitate cu disp. art. 187 pct. 2 lit. a din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează proba cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei de către intimat. Pune în vedere petentului, prin apărător, să facă demersuri în vederea vizualizării CD-ului depus la dosarul cauzei. Încuviinţează, pentru petent, proba testimonială constând în audierea martorului asistent Maloş Stelian Ştefan. Dispune verificarea bazei de date a D.E.P.A.B.D cu privire la domiciliul martorului asistent Maloş Stelian Ştefan. Amână judecarea cauzei la data de 12 mai 2016, pentru când se vor cita intimatul şi martorul asistent Maloş Stelian Ştefan la adresa indicată după verificarea bazei de date. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2016.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016