Dosar 8117/306/2015 din 29.07.2015

furtul calificat (art.229 NCP) alin 1 lit b, d - verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv şi a măsurii controlului judiciar, a menţinerii sau revocării acestora


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8117/306/2015
Data dosar:
29.07.2015
Instanta:
Judecătoria Sibiu
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP) alin 1 lit b, d - verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv şi a măsurii controlului judiciar, a menţinerii sau revocării acestora
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C4 PENAL - camera preliminara si fond
  • Încheiere

    În temeiul art 278 C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei penale nr 436 din data de 07.09.2015 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul 8117/306/2015 în sensul că ,, in temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor B.C si G.F durata reţinerii pe timp de 24 de ore din data de 01.07.2015. Cu aceeaşi cale de atac ca şi fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.09.2015

    Incheiere de sedinta din 11.09.2015
  • Sedinta din data de 07.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C4 PENAL - camera preliminara si fond
  • Amână cauza

    În temeiul art. 396 alin.2 C.pr.pen. raportat la art. 228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, d C.pen., cu aplicarea art.77 alin.1 lit.a C.pen., art.396 alin.10 C.pr.pen., condamnă inculpatul I****** N****** V*******, trimis în judecată în stare de arest preventiv, (mandat de arestare preventivă nr. 39/UP/2015 emis de Tribunalul Sibiu), la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cp şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cp şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 alin. 1 Cp stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a Cp, instanţa obligă inculpatul să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ioneşti, jud.Vâlcea, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e Cp se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. În temeiul art. 94 alin. 2 Cp supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a, alin. 3 şi alin. 5, pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea. În temeiul art. 94 alin. 3 Cp Serviciul de Probaţiune Vâlcea va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a, precum şi în alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cp, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I****** N****** V******* durata reţinerii pe timp de 24 de ore din data de 01.07.2015 şi durata arestului preventiv din 06.07.2015 până la data punerii efective în libertate. În temeiul art. 399 alin. 1 şi alin. 3 lit. b Cpp raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cpp constată încetată de drept măsura arestului preventiv cu privire la inculpatul I****** N****** V*******. În temeiul art. 399 alin. 1, alin. 3 lit. b şi alin. 4 Cpp raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cpp dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului I****** N****** V*******. Executorie. În temeiul art. 396 alin.2 C.pr.pen. raportat la art. 228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, d C.pen., cu aplicarea art.77 alin.1 lit.a C.pen., art.396 alin.10 C.pr.pen., condamnă inculpatul B**** C********* C*****, la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cp şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cp şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 alin. 1 Cp stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a Cp, instanţa obligă inculpatul să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ioneşti, jud.Vâlcea, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e Cp se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. În temeiul art. 94 alin. 2 Cp supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a, alin. 3 şi alin. 5, pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea. În temeiul art. 94 alin. 3 Cp Serviciul de Probaţiune Vâlcea va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a, precum şi în alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cp, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 399 alin. 1 Cpp raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cpp constată încetată de drept măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul B**** C********* C*****. Executorie. În temeiul art. 396 alin.2 C.pr.pen. raportat la art. 48 Cp rap. la art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, d C.pen., cu aplicarea art.77 alin.1 lit.a C.pen., art.396 alin.10 C.pr.pen., condamnă inculpatul G******** F***** I**, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cp şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cp şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 alin. 1 Cp stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a Cp, instanţa obligă inculpatul să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ioneşti, jud.Vâlcea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e Cp se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. În temeiul art. 94 alin. 2 Cp supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a, alin. 3 şi alin. 5, pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea. În temeiul art. 94 alin. 3 Cp Serviciul de Probaţiune Vâlcea va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a, precum şi în alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cp, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 399 alin. 1 Cpp raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cpp constată încetată de drept măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul G******** F***** I**. Executorie. În temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp ia act de faptul că persoana vătămată SC S***** I**** S** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp obligă fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală Cpp, suma de 1440 lei reprezentând onorariul avocatilor din oficiu rămâne în sarcina statului. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.09.2015.

    Hotarare 436/2015 din 07.09.2015
  • Sedinta din data de 02.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C4 PENAL - camera preliminara si fond
  • Amână cauza

    Stabile?te termen pentru pronun?are la data de 07.09.2015

    Incheiere de sedinta din 02.09.2015
  • Sedinta din data de 24.08.2015 la ora 10:00

    Complet: C4 PENAL - camera preliminara si fond
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.3430/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpaţii I.N.V. , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 alin.1 lit. a) C.pen., B.C.C. , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 alin.1 lit. a) C.pen. şi G.F.I. , pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 alin.1 lit. a) C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi şi fixează termen de judecată la data de 24 august 2015, inculpaţii fiind prezenţi. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 24 august 2015. În baza art.362 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 5 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului I.N.V. deţinut în Penitenciarul Aiud (mandat de arestare preventivă nr. 39/UP/2015 emis de Tribunalul Sibiu). În temeiul art. 208 alin. 3 şi alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin. 4 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului În temeiul art. 362 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 5 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul G.F.I. prin Incheierea penala nr. 248/01.07.2015 a Judecatoriei Sibiu, modificata prin Incheierea penala nr. 44/DLC/06.07.2015 a Tribunalului Sibiu şi menţinută prin Încheierea penală din data de 31.07.2015 a Judecătoriei Sibiu. În temeiul art. 208 alin. 3 şi alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin. 4 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului În temeiul art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestului preventiv. În temeiul art. 215 alin. 4 C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de Poliţia Municipiului Vâlcea. În temeiul art. 362 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 5 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul B.C.C. prin Incheierea penala nr. 248/01.07.2015 a Judecatoriei Sibiu, modificata prin Incheierea penala nr. 44/DLC/06.07.2015 a Tribunalului Sibiu şi menţinută prin Încheierea penală din data de 31.07.2015 a Judecătoriei Sibiu. În temeiul art. 208 alin. 3 şi alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin. 4 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului . În temeiul art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestului preventiv. În temeiul art. 215 alin. 4 C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de Poliţia Municipiului Vâlcea. În baza art.353 alin.1, 3 şi 4 C.pr.pen., amână judecarea cauzei la data de 2 septembrie 2015, pentru când se va cita persoana vătămată , cu menţiunea de a preciza dacă î?i menţine neconstituirea de parte civilă formulată, sau dacă înţelege să se constituie parte civilă în cauză, în caz afirmativ să indice suma; de asemenea, cu menţiunea de a preciza dacă înţelege sau nu să se împace cu inculpaţii. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte măsurile preventive.

    Incheiere de sedinta din 24.08.2015
  • Sedinta din data de 10.08.2015 la ora 09:00

    Complet: C4 PENAL - camera preliminara si fond
  • Amână cauza

    admite declaraţia de abţinere.

    Incheiere abtinere din 10.08.2015
  • Sedinta din data de 31.07.2015 la ora 11:00

    Complet: C2 Penal incompatibilitati
  • Amână cauza

    În baza art.348 NCPP rap.la art.207 alin.2, 6 NCPP constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului I****** N****** V*******. Respinge ca nefondata, cererea de revocare precum si cererea subsidiara de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliul sau a controlului judiciar, formulata de inculpatul I****** N****** V*******. În baza art.348 NCPP rap.la art.207 alin.4 NCPP menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În temeiul art. 348 alin.2 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul G******** F***** I** şi a măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul B**** C********* C*****. În temeiul art.348 C.proc.pen. rap. la art.207 alin.4 C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 31.07.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD