Dosar 813/247/2015 din 07.04.2015

infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi acvacultură (Legea nr. 192/2001) OUG 23/2008


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 813/247/2015
Data dosar:
07.04.2015
Instanta:
Judecătoria Însurăței
Departament:
Insuratei
Obiect:
infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi acvacultură (Legea nr. 192/2001) OUG 23/2008
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C4 arestati
  • Condamnare cu acord de recunoaştere

    În baza art. 396 alin. 3 C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunţa la aplicarea pedepsei faţă de inculpaţii M******* A******** şi V******* I****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie prevazuta de art. 64 lit e din OUG nr.23/2008 În baza art. 81 C. pen. aplica inculpaţilor un avertisment, atrăgându-le atenţia asupra conduitei lor viitoare şi a consecinţelor la care se expun în cazul în care vor mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b C. proc. pen. Dispune înaintarea sumei de 100,2 lei rezultată ca urmare a valorificării cantităţii de 60 kg peşte din specia caras, consemnată la DGRFP Brăial- Trezoreria municipiului Brăiala prin ordinul de plată nr.53/05.02.2014 către partea civilă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Obligă inculpaţii la plata în solidar a sumei de 79,8 lei către partea civilă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpaţii la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, respectiv câte 150 lei fiecare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi,24.09.2015.

    Hotarare 71/2015 din 24.09.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C4 arestati
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 24 septembrie 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 09.07.2015 la ora 8:30

    Complet: C4 arestati
  • Amână cauza

    Termen pentru lipsa părtilor.

    Incheiere de sedinta din 09.07.2015
  • Sedinta din data de 02.06.2015 la ora 09:00

    Complet: Camera consiliu C4 arestaţi
  • Amână cauza

    Constata legelatitea sesizarii instantei.

    Incheiere camera preliminara din 02.06.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD