M******* G***** F*****
InculpatC****** I**** M*****
InculpatP***** D****
InculpatÎn baza art.485 alin.1 lit.a Cod procedură penală; Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei intervenit la data de 21.10.2015 în dosarul nr. 1875/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. În baza art. 371 CP cu aplicarea art. 5 CP, raportat la art. 396 alin.10 Cpp, condamnă inculpatul Militaru George – Florin, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 372 alin. 1 lit. a CP cu aplicarea art. 5 CP, raportat la art. 396 alin.10 Cpp, condamnă inculpatul Militaru George - Florin la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. În temeiul art.38 alin.1-39 alin.1 lit.b C.P. contopeşte pedepsele pentru inculpatul M******* G***** F***** urmând să i se stabilească pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare, în total urmând ca inculpatul să i se stabilească pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 371 CP cu aplicarea art. 5 CP, raportat la art. 396 alin.10 Cpp, condamnă inculpatul C****** I**** M*****, cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 371 CP cu aplicarea art. 5 CP, raportat la art. 396 alin.10 Cpp, condamnă inculpatul P***** D****, cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru cei 3 inculpaţi şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpaţii ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cp, obligă inculpaţii la prestarea a câte 90 de zile de muncă fiecare în folosul comunităţii la Primăria municipiului Medgidia, judeţul Constanţa sau la Consiliul Local al municipiului Medgidia, judeţul Constanţa. În baza art. 94 Cp, măsurile se comunică Serviciul de Probaţiune Constanţa. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. în ce priveşte revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpaţii la plata sumei de câte 1000 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.12.2015.
Hotarare 2803/2015 din 02.12.2015Amână pronunţarea la 02.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2015