P***** O*****
Intimat ReclamantB**** C********* R********
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de SC Banca Comercială Română SA pe care o schimbă în parte, după cum urmează: Respinge acţiunea civilă formulată de P***** O***** în contradictoriu cu pârâta SC Banca Comercială Română SA sub toate capetele de cerere. Respinge cererea reconvenţională formulată de SC Banca Comercială Română SA având ca obiect dispunerea continuării derulării contractului de credit încheiat între părţi cu nr.2008794874/1.10.2008 prin aplicare la sold a procentului prev. de art.9 lit.e din Condiţiile speciale la contractul de credit pe toată prioada derulării contractului. Păstrează dispoziţiile din sentinţă privitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive, a excepţiei inadmisibilităţii cererilor privind restituirea sumelor şi dobânzilor achitate în baza contractului de credit, precum şi cele privitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Obligă intimatul-reclamant să achite apelantei-pârâte suma de 5555,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în faza primei judecăţi. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4.11.2015
Hotarare 1462/2015 din 04.11.2015amană pronunţarea la data de 04.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2015