S* B******** T********** S**
PetentI************ T********* D* M**** A****
IntimatAdmite în parte plângerea. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria AG nr.020437 încheiat de intimat la data de 23.04.2015, sub aspectul faptei constate în legătură cu numita Constantin Ramona şi înlătură sancţiunea amenzii în cuantum de 10.000 de lei. Menţine în rest procesul-verbal cu numărul de mai sus. Obligă pe intimat să plătească petentei cheltuieli de judecată în cuantum de 610 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.01.2016.
Hotarare 365/2016 din 15.01.2016Faţă de cererea de probatorii formulată la acest termen de judecată, constată întemeiată acordarea unui nou termen. În temeiul art. 250 raportat la art. 258 C.proc.civ., admite pentru părţi, ca fiind utilă şi pertinentă soluţionării cauzei, proba cu înscrisuri şi pune în vedere acestora să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească, în exemplare suficiente pentru comunicare şi purtând menţiunea „conform cu originalul”. Admite pentru petent, ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu doi martori, Constantin Ramona şi Georgescu Daniela Nicoleta, în temeiul disp. art. 311 C.proc.civ., urmând a fi citaţi la adresele indicate la fila 8 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 15 ianuarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.11.2015