P*** T*****
InculpatCondamnă inculpatul P*** T***** la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prev. de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală. În baza art.67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa completară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi lit. b Cod penal, pe o durată de 1 (unu) an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 al.1 lit. b Cod penal. În baza art. 65 al.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi lit. b Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 al.3 Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. 1,2 Cod penal. În temeiul art. 92 alin. 3 coroborat cu art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Cajvana sau respectiv Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava – Servicii multifuncţionale de tip rezidenţial Suceava, Centrul de primire a copilului în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 al. 1 Cod proc. penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare din care 300 lei aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 29 februarie 2016.
Hotarare 53/2016 din 29.02.2016În temeiul art. 391 alin.1 Cod procedură penală amână pronunţarea la data de 29 februarie 2016.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2016În baza art. 98 alin. 1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17.12.2015 privind Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi a Hotărârii Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava nr. 1 din 06.01.2016, se creează dosar asociat pentru procedura de cameră preliminară. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 25.01.2016.
Incheiere de sedinta din 25.01.2016